O imagine care stârnește indignare a fost surprinsă în centrul municipiului Turda, în Piața Tricolorului, la doar câțiva pași de Muzeul de Istorie. Mai multe persoane au fost fotografiate în timp ce stăteau în apa unei fântâni publice, ca și cum aceasta ar fi fost un bazin de agrement.
Fotografia a fost transmisă redacției de un cititor TurdaNews, care susține că astfel de incidente nu reprezintă o premieră în zona centrală a orașului.
Fântâna publică din Piața Tricolorului, transformată în loc de scăldat
În imagine se observă mai multe persoane aflate în interiorul fântânii arteziene, într-o zonă intens circulată și aflată în imediata apropiere a unor obiective importante din centrul Turzii.
„În Piața Tricolorului, la doi pași de Muzeul de Istorie, se face baie în fântâna publică. Și nu este prima dată când se întâmplă acest lucru”, ne-a transmis cititorul care a realizat fotografia.
Situația ridică semne de întrebare atât în privința păstrării ordinii și curățeniei în spațiile publice, cât și în ceea ce privește intervenția autorităților locale în astfel de cazuri.
Imagine greu de asociat cu ambițiile turistice ale Turzii
Incidentul este cu atât mai deranjant cu cât s-a produs chiar în centrul municipiului, într-o zonă care ar trebui să reprezinte una dintre cărțile de vizită ale orașului.
Turda beneficiază de obiective turistice cunoscute la nivel național și internațional, iar administrația locală vorbește constant despre dezvoltarea orașului și creșterea atractivității sale turistice. Cu toate acestea, asemenea imagini afectează percepția vizitatorilor și contrastează puternic cu statutul de „oraș turistic” la care Turda aspiră.
Piața Tricolorului se află în apropierea Muzeului de Istorie și a centrului pietonal, fiind tranzitată zilnic de localnici și turiști.
Cititorii cer controale mai frecvente în zona centrală
Persoana care a transmis sesizarea consideră că este nevoie de o prezență mai activă a Poliției Locale și de verificări periodice, mai ales în timpul sezonului cald, când astfel de situații s-ar repeta.
Fântânile publice nu sunt amenajate pentru îmbăiere, iar utilizarea lor în acest scop poate genera probleme de igienă, poate afecta instalațiile și poate crea o imagine neplăcută într-un spațiu destinat întregii comunități.
Rămâne de văzut dacă autoritățile locale vor intensifica supravegherea în Piața Tricolorului și dacă vor fi luate măsuri pentru ca asemenea scene să nu mai devină o obișnuință în centrul Turzii.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


























Eu, ce-i drept, nu prea ies prin Turda, tocmai din acest motiv: pentru că fiecare ieșire în oraș este așa. 20% dintre turdeni sunt oameni cu bun-simț, au decență, educație, înclinații sănătoase și respect pentru spațiul comun. Restul de 80% sunt imbecili, infecți, mizerabili, put deși au apă curentă, sunt fără dinți în gură deși avem cel puțin trei clinici dentare moderne pe raza municipiului. Nu citesc, deși avem trei licee de prestigiu pe raza municipiului, cu profesori foarte buni. Cu toate astea, 80% din populația Turzii e needucată și imbecilă. Dacă te-ai simțit jignit, exact despre tine e vorba. Avem viață culturală — biblioteca și teatrul sunt în renovare și vor fi frumoase la finalizare —, însă avem o problemă: nivelul celor 80% dintre turdeni nu merită aceste investiții; culmea e că nici măcar nu vor beneficia de ele, pentru că nu le vor călca pragul niciodată în viața lor. Aici, la Turda, am avut oameni frumoși care au ridicat orașul, l-au pus pe harta marilor personalități, dar acum mizeriile umane care locuiesc în acest oraș sunt sub orice critică. Degeaba se străduiește primarul să facă din Turda un oraș modern, conectat și civilizat; ar trebui să înceapă cu cetățenii: să mărească efectivul de polițiști locali și, cât i-a mai rămas din mandat, să rupă pe amenzi. Ai aruncat pe jos — amendă. Te-ai comportat ca un gherțoi în public — amendă. Ai parcat în centru, în stația de autobuz, pentru că ai BMW și ție ți se cuvine orice — amendă. Și da, fie că ne place, fie că nu, avem o problemă serioasă cu comportamentul din spațiul public a unei anumite categorii de cetățeni, nu le spun numele da sunt convins că toată lumea știe despre ce e vorba și sunt sunt mulți și nu respectă pe nimeni. Ca să vă convingeți, mergeți într-o zi cu autobuzul și îi întâlniți: nu au bilet, țipă, urlă, se ceartă cu călătorii și cu controlorii. Asta e imaginea Turzii. Un oraș frumos, un oraș frumos ca un cearceaf alb pătat de noroi. Poate e momentul să facem ceva. Pentru că, exact ca în principiul lui Pareto, orașul acesta stă în picioare datorită unei minorități: cei 20% de oameni decenți duc în spate 80% din tot ce înseamnă Turda — munca, taxele, viața culturală, bunul-simț. Restul doar locuiesc aici.
Imi cer scuze, pentru ortografia gresita !
Începutul și sfârșitul .
Ucenicii i-au spus lui Iisus: „Spune-ne, cum ne va
fi sfârșitul”.
Iisus a spus: „Ați cunoscut, astfel, începutul, de ce
vă întrebați despre sfârșit? Căci unde este începutul,
acolo va fi și sfârșitul. Binecuvântat este cel care și-a
luat locul întru început, el va cunoaște sfârșitul, dar nu
va afla moartea”.
Piata Tricolorului, nu are nici-o relevanta pentru turdeni. Aceasta piata inventata, nu a fost in viata si isi mertita lipsa de respectabilitate in randul oricarui cetatean nascut in vatra Turzii.
Turdenii stiu, ca pe acel loc a existat un reper la trecutul lor, pe care niciun ,
Turdean lider al vreunui partid(PSD,PNL,USR,AUR) sau director de muzeu nu l-au respectat.
Relicvele romane ale Legiunii a V-Macedonica, existau , inca in acea piata in copilaria mea si a celor care au batjocorit-o, pe considerente ce nu au a face cu cei ce au trait in aceasta vatra si ne-au dat daca nu identitate, ne-au dat darul trecerii in eternitate prin Adevar.
Turdeni, sunteti indiferent de origine, datori inaintasilor ce au fost !
Ce să mai facă și Poliția locală? Sunt depășiți de ceea ce e pe Centru acum.Voi enumera doar câteva aspecte, zilnic prezente în proximitatea magazinului Profi: oamenii străzii care dorm și consumă alcool, ceilalți mușterii de etnie care beau zilnic acolo, își fac nevoile pe gardul sau pe pomii din preajma Bisericii Reformate, clienții barului de acolo…deci e un cumul de situații care nu sunt defel compatibile cu ceea ce se vrea de la Turda.Să nu mai zic de atmosfera de noapte…coboară Barbu Lăutaru la taifas..muzică, etc
in lipsa de aquapark :)))) lasand caterinca la o parte , la ce preturi sunt pe la „piscine” iti vine sa faci baie in fantana arteziana.