Şah Club Potaissa Turda a participat cu 4 copii la prima ediţie din acest an a Cupei Danone la şah pentru copii, care a avut loc la Cluj Napoca în recent încheiatul sfârşit de săptămână şi la care au participat copii din judeţul Cluj şi din judeţele limitrofe.
Cel mai bun rezultat a fost obţinut de Bencte Noemi, la fete 8-10 ani, unde a luat locul 1, antrenorul Marin Fântână a preciind că este o fetiţă de perspectivă, o "viitoare campioană". La fete 10-12 ani, Nagy Kinga a urcat pe poziţia a doua, în timp ce Marinca David şi Rus Ştefan au obţinut menţiune. Primul la băieţi 6-8 ani, iar cel de-al doilea la băieţi 10-12 ani.
Până la Campionatul Naţional de copii, care va avea loc la Căciulata în perioada 2-11 aprilie 2012, antrenorul Marin Fânmtână ne-a comunicat că micuţii şahişti turdeni vor mai participa la competiţii organizate la Cluj Napoca, Braşov, Târgu Mureş şi Satu Mare.


Accident aviatic în Florida: un avion privat cu 9 persoane la bord s-a prăbușit într-un cartier rezidențial












