Clubul de şah Potaissa Turda a obţinut rezultate remarcabile la ediţia a VI-a a Cupei Danone, la care au participat circa 75 de copii din judeţele Cluj, Bistriţa Năsăud, Sălaj şi Satu Mare. Turdenii au câştigat 4 medalii de aur, 1 medalie de argint şi 2 de argint.
La turneul închis, la care au participat 8 jucători, Andrei Popescu a obţinut locul 1, cu 5,5 puncte din 7 posibile. La fete peste 10 ani, Nagy Kinga a luat locul 1 cu 5,5 puncte din 6 posibile (rezultat cu care s-a clasat pe locul 1 şi la General), în timp ce Mate Helga s-a clasat pe poziţia a treia. La fete 8-10 ani, Moldovan Tania a luat locul 1 (inclusiv la General), cu 5 puncte din 6 posibile, iar Pârlea Silvia s-a clasat pe locul 2. La Băieţi 8-10 ani, Miclea Dragoş a terminat pe primul loc (locul 2 la General), iar Rus Ştefan pe locul 3. Tot la această categorie, Pleşa Raul a obţinut o menţiune.
Săptămâna viitoare, la nivelul judeţului va avea loc Olimpiada şcolară la şah, la care vor participa elevi din clasa I şi până în clasa XII. Apoi, la începutul lunii aprilie va fi ediţia a VII-a a Cupei Danone. Campionatul Naţional de şah pentru copii şi juniori se va desfăşura în perioada 10-21 aprilie, în staţiunea Călimăneşti.
O nouă perioadă de selecţie la clubul de şah turdean
Marin Fântână, antrenorul care în ultima perioadă a clădit o adevărată şcoală de şah, cu rezultate notabile, a anunţat că în perioada următoare se vor face înscrieri şi selecţii pentru fetiţe şi băieţi, cu vârsta curpinsă între 6-8 ani. Cei interesaţi, pot merge direct la sediul clubului din Turda, strada Mihai Eminescu nr. 6-8 (cu intrarea peste drum de Teatrul Municipal, dincolo de poduleţ), lunea şi miercurea, de la ora 18.00. Pentru informaţii suplimentare, se poate suna la telefon: 0745-580416 (Marin Fântână).


Accident aviatic în Florida: un avion privat cu 9 persoane la bord s-a prăbușit într-un cartier rezidențial












