Anchetă de amploare a procurorilor DIICOT și polițiștilor de la Combaterea Criminalității Organizate Cluj-Napoca! Patru persoane sunt cercetate într-un dosar de trafic internațional și intern de droguri de mare risc și operațiuni ilegale cu substanțe psihoactive. Peste un kilogram de substanță psihoactivă și cocaină au fost descoperite asupra unui transportator prins în flagrant.
O rețea suspectată că aproviziona piața drogurilor din județele Cluj și Sălaj a intrat în atenția procurorilor DIICOT și a polițiștilor de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca. Ancheta vizează patru persoane, suspectate că ar fi pus la punct un mecanism de procurare a drogurilor de mare risc din Olanda și introducere a acestora în România, pentru comercializare.
Potrivit anchetatorilor, în perioada octombrie-noiembrie 2026, două persoane, o femeie și un bărbat, care în prezent se sustrag urmăririi penale, ar fi convins o persoană în vârstă de 36 de ani să plece în Olanda pentru a cumpăra droguri și substanțe psihoactive.
Misiunea ar fi fost organizată în detaliu: persoana de 36 de ani ar fi primit bani pentru achiziționarea substanțelor, dar și sprijin financiar pentru transport, deplasare și hrană. În schimb, trebuia să aducă drogurile în România, acestea urmând să fie distribuite pe piața ilegală din Cluj și Sălaj.
Drogurile, ascunse într-o pernă, în timpul transportului internațional
Un detaliu care atrage atenția în acest dosar este modalitatea prin care substanțele ar fi fost introduse în țară.
La data de 2 noiembrie 2026, persoana de 36 de ani a fost prinsă în flagrant de polițiști, în municipiul Arad, după ce s-ar fi întors din Olanda cu drogurile ascunse într-o pernă.
Aceasta ar fi călătorit ca pasager într-o cursă de transport internațional de persoane, având asupra sa peste un kilogram de substanță psihoactivă și o cantitate de cocaină, procurate în Olanda conform înțelegerii cu celelalte persoane implicate.
Substanțele ar fi urmat să ajungă la persoanele care ar fi coordonat întreaga operațiune și să fie ulterior valorificate în județele Cluj și Sălaj.
Sprijin pentru rețea, inclusiv din penitenciar
Anchetatorii au stabilit că femeia implicată ar fi beneficiat de sprijinul moral și de îndrumările unei alte persoane, rudă prin alianță, care se afla în penitenciar.
Chiar și din detenție, aceasta ar fi încurajat-o constant și i-ar fi oferit sfaturi pe parcursul activității infracționale investigate.
Șapte percheziții și propuneri de arestare preventivă
După flagrantul din Arad, ancheta a continuat cu acțiuni operative în mai multe locații.
La data de 3 noiembrie 2026, polițiștii au pus în aplicare șapte mandate de percheziție domiciliară, în urma cărora au fost descoperite și ridicate mijloace de probă.
În cursul zilei de 4 noiembrie 2026, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj au sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj, solicitând arestarea preventivă a două persoane, dintre care una se află deja în arest într-o altă cauză, precum și arestarea în lipsă a altor două persoane, un bărbat și o femeie.
Persoana de 36 de ani prinsă în flagrant a fost reținută de procurorii DIICOT.
Cercetările vizează infracțiuni de trafic internațional și intern de droguri de mare risc, în diferite forme de participație penală, precum și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a produce efecte psihoactive.
Dosarul scoate în evidență o posibilă rută internațională de aprovizionare cu droguri, cu destinație inclusiv pe piața ilegală din Cluj și Sălaj. Ancheta continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și a tuturor persoanelor implicate.



George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”












