Vești noi despre creșa medie care se va construi la Turda. Proiectul a mai făcut un pas spre finanțare.
Primarul Matei Cristian anunță că proiectul „Construire creșă medie în municipiul Turda, Str. Mihai Viteazu Nr. 43, județul Cluj” a fost introdus pe Lista Sinteză a subprogramului „Unități și instituții de învățământ de stat” derulat prin Compania Națională de Investiții.
„Am făcut toate demersurile necesare pentru ca în locul unei creșe mici să fie cuprinsă la finanțare construirea unei creșe medii, pentru aproximativ 70 de copii, cu amplasamentul în zona Oprișani” spune edilul.
Autoritățile locale turdene au identificat terenul situat pe str. Mihai Viteazu nr. 43, teren dezmembrat astfel încât să poată fi asigurat un amplasament convenabil ca dimensiuni pentru construirea unei creșe medii de maxim 7 grupe, adică 70 de copii.
Ca urmare a identificării locației de pe str. Mihai Viteazu și aprobării în consiliul local a întabulării întregului teren pe Municipiul Turda – Domeniul Public și dezmembrarea acestui teren în 2 parcele, autoritatea publică locală a transmis către Compania Naţională de Investiţii faptul că dispune de un amplasament mult mai fezabil pe strada Mihai Viteazu nr. 43 pe care se poate edifica o astfel de creșă , ceea ce ar satisface mult mai bine cerințele din zona Oprișani.
Conform procedurilor de finanțare, reglementate de Compania Națională de Investiții, Municipiul Turda va asigura finanțarea cheltuielilor pentru racordurile la utilităţi (electricitate, apă, canal, gaz sau alt tip de combustibil utilizat). Totodată, va asigura suprafeţele de teren necesare pentru depozitarea şi organizarea şantierului si va menţine destinaţia obiectivului realizat şi îl va întreţine pe o perioada de minim 15 ani.


Norvegia face toaletele publice „grozave din nou”, după ce Trump a numit-o „țară de rahat”. Cum arată unele dintre cele mai frumoase













Pt cine? Mai fac romanii copii?