Pentru ziua de mâine turdenii vor putea să-și achite contribuțiile către bugetul local numai până la ora 13, conform unui anunț făcut de municipalitate.
„Joi, 14 august 2014, programul cu publicul la Direcţia de Impozite şi Taxe din cadrul Primăriei municipiului Turda este între orele 8.00 – 13.00” transmite Maria Turcean, directorul serviciului de impozite şi taxe, din cadrul Primăriei Turda.
Reamintim că vineri funcționarii publici intră într-o minivacanță cu ocazia zile de SF.Mărie.
Pentru angajaţii din sistemul bugetar, ziua de 15 august înseamnă, pe lângă semnificaţia ei religioasă, o zi de sărbătoare naţională – o zi de repaos. Parlamentarii au lăsat disputele politice deoparte şi au decis, în majoritate, în 2008, că salariaţii au dreptul să stea acasă de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, iar această prevedere a fost inclusă în Codul Muncii şi se aplică din 2009.


Accident aviatic în Florida: un avion privat cu 9 persoane la bord s-a prăbușit într-un cartier rezidențial












