Cu ocazia împlinirii a 19 ani de funcţionare, compania privată Agrosel din Câmpia Turzii a organizat un eveniment care a avut ca scop familiarizarea producătorilor şi a invitaţilor cu procesul de producţie a seminţelor ameliorate şi hibridizate de aceştia.
A fost prezent un număr impresionant de persoane, majoritatea din afara oraşului, ei bucurându-se de atmosfera relaxată şi rafinată.
Prezent la eveniment a fost şi cheful Liviu Balint, finalist la emisiunea Master Chef, care a gătit pentru invitaţi mai multe feluri de mâncare.
Viceprimarul Robert Szabo a fost invitat să ţină un discurs, unde acesta şi-a exprimat aprecierea faţă de importanţa brandului Agrosel pentru comunitatea din Câmpia Turzii.
AGROSEL S.R.L. a fost înfiinţată în anul 1998. Încă de la început, prin comercializarea de seminţe cu valoare culturală şi biologică ridicată, compania şi-a propus să contribuie la redresarea sectorului legumicol din România.
Azi, cu o experienţă de 19 ani în prelucrarea, crearea şi comercializarea seminţelor de legume şi flori, destinate atât grădinăritului amator (produse microambalate), cât şi consumului profesional (producători/cultivatori) – AGROSEL este leaderul de piaţă al segmentului de seminţe microambalate din România.


Exit-poll în Bulgaria: candidata pro-rusă Iliana Iotova conduce în alegerile prezidențiale, cu 57,4% din voturi












