Președintele Senatului României, Mircea Abrudean (PNL), a făcut azi o vizită la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii, iar după această vizită a susținut și o conferință de presă la sediul PNL Câmpia Turzii, alături de primarul Dorin Lojigan și de Cristian haiduc – secretar de stat în Ministerul Dezvoltării.
Mircea Abrudean a spus că vizita sa la baza aeriană militară a fost pentru a se familiariza cu investițiile care au loc aici, peste 250 de milioane de dolari, care sunt pentru strategia de apărare a României și a NATO. ”E impresionant ce s-a realizat aici. Arată angajamentul Guvernului și a României pentru întărirea securității naționale. Este o investiție pentru viitorul României în securitate, pentru că vedem că ne aflăm într-o perioadă complicată.”, a spus Mircea Abrudean.
Acesta a precizat că s-a identificat o problemă de interconectivitate, respectiv intrarea/ieșirea de la baza aeriană, precizând că din discuțiile purtate s-a găsit și o posibilă soluție: conexiunea la viitoarea centură ocolitoare Câmpia Turzii-Turda (cu legătură la zona industrial-logistică a celor două localități), un proiect demarat de primarul Dorin Lojigan și care astfel are șanse mari de susținere și finanțare.
Din punct de vedere politic, Mircea Abrudean a amintit despre mitingul de mâine de la Cluj, unde sunt așteptați circa 15.000 de oameni, pentru a susține candidatura lui Crin Antonescu, un ”vechi” liberal, care este pro NATO și UE, după cum a menționat Abrudean, dar a făcut și o promisiune, în ceea ce privește deschiderea unui cabinet parlamentar la Câmpia Turzii, localitate unde ”mă simt ca acasă”, după cum a precizat.
Cristian Haiduc a vorbit în stilul său pragmatic, concluzionând: ”Vrem să ne fie bine?! Îl votăm pe Crin, că ne place, că nu ne place. Pentru Cluj, nu există altă variantă!”. El a făcut referire la echilibrul fragil care există în acest moment în societatea românească, avertizând că o perturbare a acestui echilibru ar putea aduce o viață de coșmar pentru majoritatea românilor. ”Știți bine că o cădere la bursă se produce în 2-3 luni, iar o revenire în 5 ani. Vrem s-o luăm de la capăt?”, a avertizat Haiduc, argumentele sale fiind bazate în special pe echilibrul generat de cursul leu/euro, care ar putea fi afectat de eventuala instabilitate din țară, iar asta ar putea conduce la o scădere drastică a puterii de cumpărare, pentru că una este să ai un venit de la un curs de 4.9 lei/euro și alta este ca venitul tău să fie afectat de un curs mult mai crescut. ”Știu că mulți oameni sunt frustrați”, a avertizat Haiduc, spunând că cel mai mult vor avea de suferit cei cu venituri mici, care vor deveni și mai mici.
Președintele Senatului a făcut referire și la ”suveraniști”, spunând că ceea ce fac aceștia ”nu e suveranism, e ipocrizie”, pentru că nu ar fi votat legi cruciale pentru apărarea României, iar adevărații ”suveraniști” sunt cei care se gândesc la apărarea țării.
În final, primarul Dorin Lojigan i-a mulțumit președintelui Senatului, pentru susținerea proiectului cu centura ocolitoare și pentru intenția de a deschide un cabinet parlamentar și le-a transmis alegătorilor din localitate că ”Crin Antonescu este un prieten al meu și al Câmpiei Turzii”, iar acest lucru ar putea fi benefic pentru viitorul localității.


Accident aviatic în Florida: un avion privat cu 9 persoane la bord s-a prăbușit într-un cartier rezidențial












