Presa națională a menționat azi faptul că județul Cluj ar putea deveni, în 2023, primul județ din România care este integral (100%) racordat la apă și canalizare. Acest succes se datorează și Companiei de Apă Arieș, care a reușit să atragă 151,3 milioane de euro, printr-un proiect european semnat în decembrie 2017.
”Primul proiect semnat a fost cel care vizează zona Turda-Câmpia Turzii, pe 18 decembrie 2017. Fiind vorba de unul dintre primele proiecte contractate prin POIM 2014-2020, acesta a avut parte de o festivitate, la București, la semnare luând parte și premierul de atunci, Mihai Tudose”, menționează G4Media.ro.
Localitățile vizate sunt în număr de 15, respectiv municipiile Turda și Câmpia Turzii și comunele Aiton, Călărași, Ciurila, Iara, Luna, Mihai Viteazu, Moldovenești, Petreștii de Jos, Ploscoș, Săndulești, Tureni, Tritenii de Jos și Viișoara.
”În cadrul acestui proiect, la sfârșitul lui octombrie 2018 au fost semnate primele două contracte de lucrări. Este vorba de cel care vizează extinderea și reabilitarea rețelelor de apă și canalizare în municipiul Turda, zona de nord, respectiv în municipiul Câmpia Turzii.
Primul are o valoare de 45,3 milioane de lei, fără TVA, iar durata de execuție este de trei ani și o lună, iar al doilea este în valoare de 67,6 milioane de lei, fără TVA, cu aceeași durată de execuție”, mai menționează sursa citată.
Un alt proiect existent în județ, semnat de Compania de Apă Someș SA, cuprinde celelalte 76 de localități ale județului, în cadrul unui proiect comun cu județul Sălaj, adică pe aria de acoperire a companiei clujene. În ceea ce privește partea județului Cluj, Compania de Apă Someș are disponibilă o sumă de 175,5 milioane de euro pentru cele 76 de localități. Raportat la sumă și la aria acoperită/localitățile beneficiare, Compania de Apă Arieș a reușit să atragă mai mulți bani europeni (un raport mai mare de bani europeni/locuitor deservit).
Recent, clienții Companiei de Apă Arieș SA au aflat, prin intermediul TurdaNews, că factura de apă este mai mică, de la 1 ianuarie 2019, în comparație cu factura eliberată pentru aceeași cantitate de apă în anul… 2014!