Există în istoria industrială a României figuri a căror biografie se împletește până la identificare cu destinul unor mari uzine. Pentru platforma metalurgică de la Câmpia Turzii, una dintre aceste figuri tutelare rămâne inginerul electromecanic Ioan Fărcășan (1921–1970) — omul care a scos din rutina muncii fizice istovitoare sectorul laminoarelor și l-a ancorat direct în standardele tehnologice europene.
Povestea sa nu este doar despre tonaje de oțel și inovație tehnică, ci și despre viziune, devotament dus până la extrem și o coincidență dramatică: dispariția sa prematură chiar pe podeaua de producție a celei mai mari realizări din cariera sa.
De la munca brută la mecanizare: Viziunea care a salvat mii de ore de trudă
Născut la Zlatna în 1921, Ioan Fărcășan a sosit pe platforma de la Câmpia Turzii în 1949, ca inginer la Serviciul Investiții. Ascensiunea sa profesională a fost una naturală, cizelată direct în realitatea dură a secțiilor de producție: inginer la Laminor, șef de secție, șef al Serviciului Producție și, ulterior, inginer-șef Producție.
Timp de două decenii (1951–1970), Fărcășan a fost creierul din spatele modernizării sectorului de laminoare de sârmă și profile. Într-o perioadă în care posibilitățile tehnice din țară erau extrem de limitate, el a înțeles primul că progresul nu înseamnă doar utilaje noi, ci regândirea întregului proces tehnologic.
Printre primele măsuri decisive s-au numărat:
Eficiența materiilor prime: Trecerea treptată de la țagle mici de 65 × 65 mm la cele de 80 × 80 mm, crescând spectaculos producția și productivitatea.
Umanizarea muncii: Introducerea transportului mecanizat al colacilor caldi. Până la această decizie, muncitorii târâiau manual colacii de oțel pe plăci metalice, în călduri infernale; prin mecanizare, intervenția umană a fost redusă semnificativ.
Automatizarea alimentării: Mecanizarea încărcării țaglelor pe masa cuptorului cu propulsie, eliminând o altă operațiune fizică dărâmătoare.
1963 și 1970: Pasul spre epocile electrificării și automatizării
Un punct de cotitură istoric pentru uzină a avut loc în anul 1963. Sub coordonarea lui Fărcășan, vechea mașină cu aburi care antrena cajele laminorului a fost casată și înlocuită cu două motoare electrice asincrone de mare putere. Câmpia Turzii lăsa în urmă epoca aburului și pășea ferm în cea a electricității.
Însă proiectul de căpătâi al inginerului a fost Laminorul de Sârmă nr. 3, demarat la sfârșitul anilor ’60. Ioan Fărcășan a fost principalul susținător al unei alegeri vizionare: achiziția de tehnologie vest-europeană de ultimă generație (germană și elvețiană), complet automatizată.
Când a fost dat în funcțiune, în 1970, Laminorul nr. 3 reprezenta o premieră națională absolută, devenind ulterior model și reper tehnologic pentru toate celelalte combinat metalurgice construite ulterior în România.
Un lider de școală și un sfârșit simbolic
Departe de a fi un tehnocrat izolat în birou, mărturiile epocii îl descriu pe Ioan Fărcășan ca pe un conducător prezent mereu în mijlocul oamenilor. Secțiile îl cunoșteau la fel de bine după-amiaza, târziu în noapte sau duminica — pentru el, laminorul aflat în funcțiune necesita o veghe continuă. Riguros și exigent, dar animat de un profund respect față de muncitori, a format generații de tehnicieni, fiind decorat cu Ordinul Muncii (1969) și Medalia Muncii (1970).
Anul 1970 a marcat însă atât punctul culminant al carierei sale, cât și un deznodământ tragic. În același an în care Laminorul nr. 3 începea să producă sârmă la parametri record, inginerul Fărcășan se stingea din viață fulgerător, la doar 49 de ani, chiar în incinta noii secții pe care o crease.
Munca sa a lăsat în urmă nu doar un gigant industrial capabil să susțină ritmul deceniilor ce au urmat, ci și pilda unui om pentru care profesia s-a confundat, până la ultima suflare, cu datoria. Nașterea identității industriale a Câmpiei Turzii poartă, indiscutabil, semnătura inginerului Ioan Fărcășan, ne spune Petre Popp.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
