Consiliul Județean Cluj a anunțat că se va stopa traficul greu pe DJ 172F și DJ 161D care tranzitează comuna Mica, acesta revenind pe podul din Dej, de peste Someș.
Alin Tișe – Președintele Consiliului Județean Cluj
„Începând de marți se reia circulația pe podul de peste Someș situat pe DN 1C.
Urmare a restricționărilor de trafic de pe drumul național DN 1C, mai exact podul de la ieșirea din municipiul Dej înspre județul Bistrița-Năsăud, în cursul zilei de miercuri, 9 februarie 2022, am solicitat Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Cluj, în regim de urgență, oprirea traficului greu pe cele două drumuri județene aflate în administrarea Consiliului Județean Cluj, respectiv DJ 172F și DJ 161D, și ridicarea restricțiilor de tonaj de pe DN 1C”
Drumul și casele din comuna Mica afectate de traficul greu de camioane
„Traficul greu va reveni pe acest drum și va înceta pe cele două drumuri județene afectate, folosite ca rută alternativă.
Țin să menționez faptul că, împreună cu domnul primar al comunei Mica, Zelencz Tiberiu, am fost încă de la început împotriva acestei devieri de trafic ce a afectat în sens negativ viața locuitorilor comunei Mica, nefiind de acord cu acest demers.
Pe cale de consecință, am acționat prompt pentru a pune capăt acestei stări de fapt și pentru revenirea la normal”
Drumul comunei Mica va fi reabilitat
Așadar, începând cu data de 15 Februarie 2022, se va relua traficul pe DN 1C, podul peste râul Someș, circulația revenind la normal și pe cele două drumuri județene care tranzitează comuna Mica.
Înainte de a se lua decizia de deviere a traficului, cele două drumuri județenea se prezentau în condiții bune, însă acum, din cauza camioanelor de mare tonaj care au tranzitat zona, acestea sunt deteriorate, urmând să fie reabilitate și readuse în condiții optime de circulație.
De ce a fost închis Podul de peste Someș?
În luna Noiembrie a anului 2021, Prefectura Cluj a anunțat că din cauza fisurilor, s-a decis ca pe podul de peste râul Someș, aflat în municipiul Dej, să se interzică traficul greu, cu tonaj peste 7,5 tone.
„Se aprobă devierea/restricționarea traficului greu de peste 7,5 tone, începând cu ora 00:00 a zilei de 13 noiembrie 2021, pe Drumul Național DN 1C, la nivelul podului care asigură traversarea peste râul Someș la km 60+654 în localitatea Dej, urmând ca circulația să se efectueze pe următoarele drumuri:
• pe direcția Bistrița și Cluj-Napoca și retur, pe drumul județean DJ 172F (Mica – Mănăstirea – Mintiu Gherlii – Gherla)
• pe direcția Baia Mare și Cluj-Napoca și retur, pe drumul judetean DJ 109 E (prin Vad – Cetan – Dej)”
Sursă foto: Dejeanul.ro


Accident aviatic în Florida: un avion privat cu 9 persoane la bord s-a prăbușit într-un cartier rezidențial












