România ar putea inaugura peste 100 de kilometri de autostră și drum expres anul viitor, potrivit Ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Este vorba de finalizarea lucrărilor a celor 3 loturi de pe Autostrada București Sud (50 km) și celor două loturi ale Autostrăzii Transilvania (30 km) sub execuția UMB precum și două loturi de Drum Expres Craiova-Pitești.
”Anul următor vom avea peste 100 de kilometri de autostradă. În principiu, trebuie să se termine loturile de pe A0 Sud în jurul Bucureștiului și cel puțin 2 tronsoane de pe Craiova – Pitești, trebuie să se termine pe Autostrada Transilvania alte două tronsoane, iar pe Drumul Expres Brăila – Galați este termen de finalizare la anul.” a declarat Ministrul într-o intervenție pentru postul Antena 3.
Cele două loturi unde lucrează UMB (Nădășelu – Mihăiești și Mihăiești – Zimbor ) pe Autostrada Transilvaniei se află în prezent într-un stadiu de 42.5%. Construcția loturilor este finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență, potrivit ServusCluj.
În prezent, șoferii pot circula pe aproximativ 980 de km de autostradă și drumuri expres.



Accident aviatic în Florida: un avion privat cu 9 persoane la bord s-a prăbușit într-un cartier rezidențial












