Echipa de pirotehniști din cadrul ISU Cluj a fost marți în alertă. Două solicitări au venit de la Turda și Săndulești, localități unde s-au descoperit proiectile neexplodate din timpul războiului.
La Săndulești un grup de copii a descoperit o bombă de aruncător de 82 mm, aceștia au anunțat părinții care la rândul lor au sunat la poliție și ulterior a fost solicitată intervenția echipei pirotehnice.
Misiunea pirotehniștilor a fost destul de dificilă deoarece proiectilul se afla într-o zonă stâncoasă, greu accesibilă dar în cele din urmă proiectilul a fost transportat în siguranță la un depozit specializat în vederea distrugerii ulterioare.
Alte două proiectile de calibru 10 mm, au fost descoperite ieri la Turda în urma unor lucrări agricole realizate pe Aleea Durgăului.
Echipa pirotehnică a ISU Cluj s-a deplasat de urgență pentru a asana terenul de muniția rămasă neexplodată, respectiv pentru a verifica dacă au mai rămas și alte elemente de muniție.
Poliția a limitat accesul în zonă până la sosirea pirotehniștilor din cadrul ISU Cluj.
Pentru prevenirea accidentelor în cazul descoperirii munițiilor neexplodate vă
Reamintim câteva măsuri preventive:
a) anunțați prin numărul unic de urgențe 112 descoperirea munițiilor rămase neexplodate și nu mișcați muniția descoperită;
b) nu încercați să dezmembrați elementele de muniție sau să le predați în vederea valorificării deșeurilor metalice;
c) nu folosiți munițiile descoperite pentru improvizarea diferitelor dispozitive;
d) nu loviți, tăiați sau demontați elementele de muniție neexplodată;
e) nu aprindeți focul în apropierea elementelor de muniție descoperite;


Ministrul Sănătății vrea să schimbe plata gărzilor în spitale: „Este o mare inechitate”. Și medicii rezidenți ar urma să fie plătiți












