De ce ne urâm valorile atât de mult încât simțim nevoia să le călcăm în picioare, la propriu? Într-o Românie care se pregătește să celebreze Ziua Culturii Naționale cu discursuri pompoase, la Turda, realitatea crudă a străzii ne-a oferit cel mai grotesc spectacol: chipul lui Mihai Eminescu, sculptat cu migală și suflet în zăpadă de artistul Cornel Vana, a fost distrus de vandali.
Era o lucrare efemeră prin definiție, dar trebuia să se topească sub razele soarelui, nu sub loviturile ignoranței. În noaptea de 13 ianuarie, cineva a decis că frumosul deranjează. Că un simbol național nu are ce căuta „în picioare”. Așa că i-au retezat capul. Imaginile cu sculptura distrusă, cu capul „Luceafărului” rostogolit în nămeți, sunt, poate, cea mai fidelă radiografie a stării culturale reale din societatea noastră: o luptă continuă între creatorii de frumos și distrugătorii de sens.
Un dar pentru comunitate, răsplătit cu ură
Pictorul Cornel Vana, un nume de referință al Turzii și un artist de o generozitate rară, nu a cerut nimic. Nu a cerut fonduri publice, nu a cerut osanale. A ieșit în frig și a modelat zăpada pentru a oferi orașului un zâmbet, un moment de reculegere vizuală înainte de 15 ianuarie.
Un oraș întreg s-a bucurat. Fotografiile cu bustul alb al poetului, vegheat de tricolor, au făcut înconjurul internetului, aducând o notă de candoare și patriotism curat. Copiii urmau să vină în pelerinaj joi, să vadă că Eminescu poate fi și altfel decât în manuale: rece la atingere, dar cald pentru suflet.
Și totuși, pentru cineva, acest act gratuit de artă a fost o provocare. Ce fel de minte trebuie să ai ca să vandalizezi o statuie de zăpadă? Cât de mult trebuie să te deranjeze lumina culturii încât să simți nevoia fizică de a o stinge cu pumnul sau cu piciorul?
„Destinul lui Eminescu… mereu dat jos de pe soclu”
Reacția artistului Cornel Vana în fața dezastrului este una de o eleganță care îi umilește și mai tare pe făptași. Fără ură, doar cu o tristețe amară, maestrul a rostit un adevăr dureros pentru TurdaNews:
„Mă așteptam puțin… se pare că acesta este destinul lui Eminescu… mereu dat jos de pe soclu.”
Câtă dreptate are! Ne place să-l cităm pe Eminescu o dată pe an, dar în restul timpului îl „dăm jos de pe soclu” prin incultură, prin lipsă de respect, prin distrugerea patrimoniului. Gestul huliganilor din Turda nu este izolat; este simptomul unei boli sociale. Este rânjetul hidos al analfabetismului funcțional și emoțional care nu suportă nimic ce se ridică peste nivelul mediocru al bordurii.
Cultura nu stă în zăpadă, dar educația se vede în ea
Ziua de 15 ianuarie va veni oricum. Copiii pe care Cornel Vana îi aștepta la sculptură vor fi primiți, cu aceeași mărinimie, în atelierul pictorului. Artistul a ales să răspundă răului cu bine, transformând vizita la „statuia dispărută” într-o lecție de artă în atelier.
Răzvan Ducan, câștigătorul concursului organizat de pictor, își va primi premiul. Viața merge mai departe. Zăpada se va topi.
Dar rușinea rămâne. Rămâne imaginea acelui cap de zăpadă sfărâmat, care ne spune că mai avem mult, enorm de mult, până să merităm moștenirea lui Eminescu. Până atunci, suntem doar niște trecători care, în loc să protejeze o flacără plăpândă aprinsă de un artist, aleg să scuipe pe ea.
Mulțumim, Cornel Vana, pentru lecție și pentru efort! Iar vouă, celor care l-ați distrus, să vă fie rușine! Deși, cel mai probabil, nu știți ce înseamnă acest cuvânt. Eminescu e nemuritor, prostia voastră e cea care, din păcate, pare să fie eternă.
