Un vasluian s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat de poliția rutieră din Câmpia Turzii la volan cu o alcoolemie uriașă!
La data de 24 martie a.c, în jurul orei 20.40, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii au depistat în trafic, pe strada Laminoriștilor din municipiu, un bărbat în vârstă de 35 de ani, din județul Vaslui, care se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
„În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de Codul Penal” informează IPJ Cluj.