Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a efectuat azi o vizită de lucru pe șantierul autostrăzii Turda-Sebeș. Cu această ocazie, el a anunțat că loturile 3 și 4, care leagă Turda de Aiud, vor fi date în funcțiune până la finele acestui an.
El nu a exclus ca societățile constructoare să facă o ”surpriză” și să termine lucrările mai repede, având în vedere că pe loturile 3 și 4 mobilizarea este mai mare. În schimb, ministrul a fost dezamăgit de ritmul lucrărilor la loturile 1 și 2, anunțând că dacă lucrurile vor evolua ca și până acum la lotul 1, practic este imposibil să se termine lucrările în prima jumătate a anului viitor, dată la care autostrada Turda-Sebeș ar trebui să fie funcțională pe toată distanța. El a mai spus că va efectua vizite săptămânale, pentru a impulsiona atât ritmul lucrărilor, cât și calitatea acestora.
Autostrada Sebeş-Turda va avea o lungime totală de 70 de kilometri şi va traversa parţial judeţele Alba şi Cluj, fiind împărţită în patru loturi. Primul lot se întinde pe 17 kilometri, de la intrarea pe autostradă în Sebeş, până la Pârâul Iovului, după Alba Iulia. Lotul doi are o lungime de 24,3 kilometri şi se întinde de la Pârâul Iovului până la intrarea în Aiud, iar lotul trei, care are 12,5 km, se întinde de la intrarea în Aiud până la Decea. Ultimul lot are 16,3 km şi se termină în Turda.
”Ministrul Transporturilor şi-a continuat vizita pe şantierul Autostrăzii Sebeş-Turda, acolo unde pe lotul 1 (17 km) a constatat mobilizarea foarte slabă a constructorului, motiv pentru care acesta a fost chemat la Ministerul Transporturilor pentru discuţii. Stadiul execuţiei pe acest lot este de numai 20%. Pe lotul 2 (24,25 km), lucrările au fost executate în proporţie de 28%. Loturile 3 (12,45 km) şi 4 (16,3 km) au un progres fizic de cca 70% datorită eficienţei cu care constructorii au efectuat lucrările pe aceste două tronsoane. Pentru verificarea calităţii lucrărilor din şantierele de infrastructură de transport, se fac controale inopinate de către specialişti CESTRIN şi CNAIR care prelevează probe din teren. Astăzi au fost luate probe din lotul 3 al Autostrăzii Sebeş -Turda.”, se precizează într-un comunicat al Ministerului Transporturilor.
























