La finalul săptămânii trecute, militarii din cadrul Escadrilei 712 Elicoptere Giarmata au participat la „Festivalul Aerului” organizat în Simeria.
Evenimentul a implicat organizarea de activități recreative pentru copii, zbor cu balon cu aer cald, activități sportive și, nu în ultimul rând, un survol al elicopterului IAR 330 SOCAT. Aeronava a aterizat pe stadionul din Simeria unde toți copiii, împreună cu părinții au putut urca la bordul acesteia și au învățat de la piloți curiozități despre meseria lor, dar și despre elicopter.
„Entuziasmul și bucuria celor mici a fost cea mai mare răsplată pentru piloții noștri care își dedică fiecare zi pasiunii pentru zbor. Pentru unii dintre copii a fost prima dată când au văzut un elicopter atât de aproape și au putut să urce la bordul acestuia. Activitatea a fost una impresionantă, atât pentru piloții care au putut să aducă un zâmbet pe fețele celor mici, dar și pentru copilașii care au intrat pentru prima oară într-o aeronavă militară.
Ne bucurăm de fiecare dată când putem să participăm la astfel de evenimente unde copiii sunt personajele principale și să creăm o legătură cu toți cei prezenți la activitate, pentru că totul este cu și despre oameni. Vă mulțumim pentru invitația la acest frumos eveniment și vă asigurăm de toată aprecierea noastră, sperând într-o viitoare colaborare!”, transmit reprezentanții Bazei 71 Aeriană pe Facebook.
sursa foto: Răzvan HRIȚCU