Fermierii clujeni vor ţine mai greu de preţ anul acesta din cauza creşterii numărului de miei care vor fi sacrificaţi pentru sărbătorile Sfintelor Paşti. Prin urmare, vom cumpăra carnea la acelaşi preţ ca anul trecut potrivit secretarului general al Asociaţiei Crescătorilor de Ovine din judeţul Cluj, Alexandru Naghi.
Vă reamintim că anul trecut preţurile pentru carnea de miel au ajuns în pieţele clujene chiar şi la 25 de lei pe kilogram, însă comercianţii au lăsat din preţ până la 15 lei în pragul sărbătorilor. Pentru mieii vii, preţul per kilogram a început de la 10 lei.
În acest an s-au obţinut aproximativ 380.000 de miei, din care mai bine de 200.000 vor fi scoşi la vânzare de Paşte, conform datelor DAJ Cluj.
Crescătorii de animale din judeţ s-au orientat în ultima perioada dinspre cultivarea terenului, înspre creşterea oilor. Astfel, într-un singur an, numărul ovinelor din judeţ a crescut cu peste 60.000 de exemplare, de la aproape 400.000 în 2010, la peste 460.000 în 2011, în termeni procentuali reprezentând 15% din efectivul judeţului, potrivit datelor furnizate de Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Cluj.


Accident aviatic în Florida: un avion privat cu 9 persoane la bord s-a prăbușit într-un cartier rezidențial












