Infracțiunile silvice continuă la Cluj. Recent au fost controlate aproape 150 de mijloace de transport, aplicându-se 12 sancțiuni contravenționale, în plus s-au confiscat zeci de mc. de lemne furate.
În perioada 7-13 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, în colaborare cu reprezentanții Gărzii Forestiere și ai Direcției Silvice Cluj, au demarat o serie de acțiuni de control în județ, pe linia prevenirii ilegalităților din domeniul silvic.
Pentru combaterea faptelor ilicite privind transportul, depozitarea și comercializarea materialelor lemnoase au fost efectuate în total 50 de controale în acest sens și verificate 149 de mijloace de transport.
În urma acestora s-au aplicat 12 sancțiuni contravenționale, conform Legii 171/2010, în valoare de 23.000 de lei. De asemenea, în perioada menționată au fost constatate trei infracțiuni prevăzute de Legea 48/2008.
„În total, s-a dispus confiscarea a 85,71 de metri cubi de material lemnos, în valoare de 60,490 de lei” informează IPJ Cluj.