Organizația de Femei a Partidului Social Democrat din Câmpia Turzii nu a rămas fără reacție după ce inundații de proporții au lăsat sub cerul liber zeci de familii. Pentru cei care în câteva minute și-au pierdut agoniseala de o viață, femeile PSD au demarat o acțiune caritabilă prin care doresc să strângă fonduri, atât de necesare în astfel de situații. Campania se numește O Mână Întinsă și se adresează tuturor celor care doresc să își ajute semenii aflați într-o situație limită.
„Având în vedere situația creată de inundațiile care au afectat zona de nord a țării, am decis să ne implicăm în limita posibilităților într-o serie de acțiuni umanitare. În acest sens facem apel la cetățenii din Câmpia Turzii, la societățile comerciale să participe în mod direct la acțiunile întreprinse de noi prin donarea de bunuri și produse alimentare pentru sinistrați”, ne-a declarat Niculina Calciu, membru al organizației de femei PSD.
Cei interesați să ofere o mână de ajutor sunt așteptați la sediul Partidului Social Democrat din Câmpia Turzii. Deasemenea, a fost deschis la BRD Cluj un cont cu numărul RO 90 BRDE 130 SV 756 184 31300. Pentru alte informații este pus la dispoziție și un număr de telefon, 0749 080112.