Locuitorii din satele Soporu de Câmpie, Iacobeni, Fânațe și Cătun Moară, de pe raza comunelor Frata și Ceanu Mare, sunt avertizați că vor rămâne fără gaz metan, din 23 aprilie ora 9.00 până în 24 aprilie ora 12.00, adică aproape 30 de ore!
Motivul se datorează unor lucrări pe care le va efectua Transgaz, din motive tehnice.
”În vederea preîntâmpinării unor accidente, în intervalul sus-menționat, vă rugăm:
- să închideți toate robinetele de gaze de la punctele de consum
- să așteptați reluarea alimentării cu gaze naturale, cu robinetele închise
- după reluarea alimentării cu gaze naturale, să reaprindeți flacăra de veghe de la aparatele automate
- să supravegheați focurile de la punctele de consum, timp de o jumătate de oră.
În cazul în care simțiți miros specific de gaz, vă rugăm să anunțați imediat Dispeceratul de urgență al Delgaz Grid SA, la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 sau 0265.200.928.
Regretăm disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere.”, a transmis Delgaz Grid.