Weekend-ul trecut, în sala de sport din comuna Mihai Viteazu s-a desfășurat ediția a II-a a turneului de fotbal în sală Cupa ”Ioan Arion”, la categoriile de vârstă U9 (2017) și U11 (2015), competiție organizată de clubul ACS Arieșul Mihai Viteazu.
Pe parcursul celor două zile în care s-a disputat acest turneu, sala a fost arhiplină, iar cei peste 250 de copii de la cele 10 cluburi participante din zona Turda-Câmpia Turzii, dar și din județele Alba și Mureș, și-au etalat calitățile pe parchetul sălii, oferindu-le astfel spectatorilor veniți în număr mare să îi urmărească, multe meciuri frumoase și atractive.
La finalul competiției, organizatorii turneului, împreună cu primarul comunei Mihai Viteazu, Paul Cristian Olaru, au oferit echipelor de pe podium, dar și celorlalte care au participat la cele două categorii de vârstă, cupe, diplome și medalii pentru toți componenți formațiilor prezente la turneu.
Iată care au fost clasamentele de la grupele U9 (2017) și U11 (2015), dar și premiile individuale care s-au dat la această competiție:
Categoria U9 (2017)
🥇🏆Locul 1 Juniorul Cluj-Napoca
🥈🏆Locul 2 Star Play Turda
🥉🎖Locul 3 Someșul Gilău
🎖Locul 4 Arieșul Mihai Viteazu
⚽️🏆Cel mai bun portar • Alex Mocan (Star Play Turda)
⚽️🎖 Cel mai tehnic jucător • Bertalan Eneydi (Juniorul Cluj-Napoca)
⚽️🏅Jucătorul turneului • Emanuel Bodea (Someșul Gilău)
Categoria U11 (2015)
🥇🏆Locul 1 Star Play Turda
🥈🏆Locul 2 Fotbal Club Câmpia Turzii
🥉🎖Locul 3 Someșul Gilău
🎖Locul 4 Juniorul Cluj-Napoca
⚽️🏆Cel mai bun portar • Darius Corovei (Fotbal Club Câmpia Turzii)
⚽️🎖Cel mai tehnic jucător • Damian Negrea (Someșul Gilău)
-⚽️🏅Jucătorul turneului • David Abrudan (Star Play Turda)
După încheierea turneului de la Mihai Viteazu, pe grupul de WhatsApp, constituit cu ocazia desfășurării acestuia, mai mulți reprezentanți ai echipelor participante, au ținut să menționeze următoarele:
”Felicitări pentru organizare!🤝
Felicitări tuturor participanților! 👏
Sărbători frumoase! 🙏”
”Felicitari organizatorilor , antrenorilor si in primul rand copiior.
Clubul FC Campia Turzii va doreste tuturor “SARBATORI BINECUVANTATE“
Doamne ajuta”
”Felicit organizatorii pentru seriozitate, implicare și profesionalism!🤝🤝
Felicitări tuturor participanților!🤝🤝
Sărbători fericite tuturor!”
”Bună seara!
Felicitări organizatorilor pentru acest turneu! Organizare ireproșabilă!
Felicitări tuturor pentru munca și efortul depus!
Sărbători binecuvântate să aveți!
Doamne ajută!”
”Felicitari tuturor organizatorilor si in special d-lui Somlea!!Mult succes in continuare si ,,SARBATORI FERICITE””
”Vă mulțumim pentru desfășurarea turneului!!! Felicitări tuturor participanților!!! Sărbători binecuvântate!!!”
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
























