Instanța turdeană devine mai aspră cu cei care se urcă la volan fără permis de conducere valabil și/sau sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe. Astfel că a dat arest preventiv într-un caz de acest gen, printr-o sentința care s-a luat ieri, respingând varianta de arest la domiciliu, solicitată de inculpat.
”Admite propunerea formulată în dosar nr. 2657/P/2023 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda și în consecință: În baza art. 226 alin. 1 şi art. 223 alin. 1 lit. d şi alin. 2 Cod procedură penală coroborat cu art. 202 alin. 1, alin. 3 şi alin. 4 lit. e) Cod Procedură Penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului F. R.T., pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută de art. 336, alin. 1 Cod Penal şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. 2 Cod Penal, cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod Penal, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 29.09.2023 și până la data de 28.10.2023, inclusiv. Respinge ca neîntemeiată cererea formulată, prin apărătorul ales, de luare a măsurii arestului la domiciliu. În baza art. 230 Cod Procedură Penală, dispune emiterea mandatului de arestare preventivă.”, este decizia Judecătoriei Turda.