În noaptea dintre ani și în primele două zile ale anului 2022, peste 200 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca, au acționat pentru menținerea ordinii publice.
S-a acționat și pentru asigurarea unui climat de normalitate în ceea ce privește manifestările publice specifice acestei perioade, cât și pentru verificarea respectării legislației în vigoare pentru prevenirea infectării cu virusul SARS-Cov-2.
Pe timpul misiunilor desfășurate, jandarmii au aplicat un număr de 5 sancțiuni, în valoare totală de 300 lei și au constatat o infracțiune. Faptele antisociale au fost constatate pentru abateri la prevederile Legii 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și a Legii 126/1995 privind regimul materiilor explozive.
De asemenea, pe timpul desfășurării acțiunilor, au fost verificate un număr de 57 persoane carantinate, precum și 78 persoane aflate în izolare.
„În continuare, vor fi desfășurate acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală sau contravențională” transmite Jandarmeria Cluj.


Mesajul ministrului Educației după prima săptămână de mandat: școli mai sigure și mai autonome. Ce schimbări își propune Sorin Costreie












