ITM Cluj va efectua controale pentru a verifica dacă angajatorii respectă prevederile OG 99/2000, privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi ridicate extreme pentru protecția persoanelor încadrate în muncă.
In conformitate cu prevederile legale se vor verifica: condițiilor de microclimat la locul de muncă-ventilație; stabilirea în planul de prevenire și protecție a măsurilor de protecție ale lucrătorilor în perioadele cu temperaturi ridicate extreme ; asigurarea spațiilor cu microclimat corespunzător unde lucrătorii să-și efectueze pauzele.
În perioadele cu temperaturi ridicate extreme angajatorii trebuie sa asigure următoarele măsuri minimale pentru ameliorarea condiţiilor de muncă şi menţinerea stării de sănătate a angajaţilor:
· reducerea intensitatii si ritmului activitatilor fizice;
· asigurarea ventilatiei la locurile de munca;
· alternarea efortului dinamic cu cel static;
alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer;
asigurarea apei minerale adecvate , cate 2-4 litri/persoană/schimb;
asigurarea echipamentului individual de protecţie;
asigurarea de duşuri.
În situaţia în care temperaturile ridicate extreme se menţin pe o perioadă de cel puţin doua zile consecutiv, şi măsurile minimale nu pot fi aplicate, se vor lua următoarele măsuri:
a) reducerea duratei zilei de lucru;
b) eşalonarea pe două perioade a zilei de lucru :pâna la ora 11.00 şi după ora 17.00 ;
c) întreruperea colectivă a lucrului cu asigurarea continuităţii activităţii în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă, potrivit prevederilor legale.
Chiar dacă nu se ating temperaturi ridicate extreme, suplimentar tematicii de control propuse, inspectorii de muncă ai ITM Cluj efectuează sistematic și controale de prevenție pentru a vedea modul în care societățile respectă prevederile legale referitor la asigurarea condițiilor de muncă în perioade caniculare. Măsurile impuse de lege angajatorilor în perioadele de temperaturi extreme ridicate trebuie să fie cuprinse în planurile de prevenire și protecție ale societăților.
Având în vedere faptul că cei mai afectați de caniculă sunt muncitorii în aer liber : lucrătorii din construcții, vânzătorii stradali, comercianții din târguri și piețe, lucrătorii la firmele de salubritate, canalizare, recomandăm angajatorilor acestora și nu numai să îşi organizeze activitatea economică astfel încat să fie evitate perioadele de temperaturi ridicate extreme, fără a pierde din vedere faptul că , în cazul nerespectării legii, sunt pasibili de amenzi cuprinse intre 1500 lei si 2500 lei.
(1) Măsurile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică pentru asigurarea protecţiei persoanelor încadrate în munca în perioadele în care, datorită condiţiilor meteorologice nefavorabile, se înregistrează temperaturi extreme.
(2) În sensul prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, prin temperaturi extreme se înţelege temperaturile exterioare ale aerului, care:
a) depăşesc +37°C sau, corelate cu condiţii de umiditate mare, pot fi echivalate cu acest nivel;
(3) Temperaturile prevăzute la alin. (2) sunt temperaturi monitorizate şi certificate de Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie şi transmise de centrele regionale ale acestuia.
Pana la data prezentei au fost indicate temperaturi depasite la nivelul judetului Cluj, astfel ca ITM Cluj, prin serviciul securitate si sanatate in munca a efectuat controale tematice privind respectarea prevederilor OUG nr. 99/2000.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

























