nello construct

Ioan Bakos: ”Am servit și protejat comunitatea, ca polițist, 30 de ani. Pot să o fac și de la primărie”

Mulți politicieni tineri din România sunt fie copiii cuiva, fie provin din familii înstărite. Sunteți din această categorie?

Deloc. Sunt precum cei mai mulți oameni din Câmpia Turzii. Provin dintr-o familie simplă și m-am ridicat prin educație și multă muncă. Am copilărit în Câmpia Turzii, locuiam pe strada Oțelarilor și am urmat cursurile Școlii Generale nr. 1, actualmente Școala Mihai Viteazu.

Bunicii mei, atât din partea mamei, cât și a tatălui, au fost oameni simpli, agricultori. Îmi aduc aminte de povestirile bunicului meu din perioada de după război. Timp de 4 ani, a fost prizonier într-un lagăr de muncă din Siberia și ulterior, după ce a ajuns acasă, a trăit perioada colectivizării forțate.

Tatăl meu a fost șofer și ulterior macaragist la TCI (Trustul Construcții Industriale) Cluj, punctul de lucru Câmpia Turzii. Actualmente este pensionar, iar mama a fost casnică. Suntem trei copii la părinți, doi băieți și o fată, deci a avut treabă cu noi, mai ales cu băieții.

Ce vă amintiți din copilărie?

Citeam cu nesaț romanele lui Jules Verne și mă imaginam alături de personajele din aceste romane, în călătoriile lor, de multe ori fantastice sau la limita realului. De asemenea, îmi plăceau foarte mult romanele care evocau Vestul Sălbatic a lui Karl May și James Fenimore Cooper.

Ce studii aveți?

După liceu, am urmat cursurile Școlii Militare de Poliție Câmpina, iar dupa absolvirea acesteia  am fost admis la Universitatea 1 Decembrie 1918, Alba Iulia.

Sunt absolvent al Facultății de Drept și Științe Sociale și l-am avut ca îndrumător la lucrarea de licența pe dl. Profesor Augustin Lazăr, fostul Procuror General al României, de al cărui nume se leagă recuperarea brățărilor dacice.

Cum ați ales profesia de polițist pe care ați practicat-o timp de 30 de ani?

În copilărie visul meu era sa mă fac medic veterinar, fapt pentru care am și urmat cursurile liceului Agroindustrial Turda, profil veterinar, pregătindu-mă să merg mai departe la USAMV Cluj , bineînțeles profil medicină veterinară.

Însă când am absolvit liceul, în 1992, situația din agricultură s-a depreciat. Îi vedeam pe foștii colegi, care au absolvit liceul înaintea mea și care lucrau deja ca tehnicieni veterinari, că le sunt desființate posturile, odată cu desființarea unităților agricole existente din comunism. Dispensarele și clinicile veterinare, unde ne ducem azi animalele de companie, erau inexistente. Practic, șansele să îmi găsesc loc de munca erau zero.

Majoritatea cunoaștem câtă nesiguranță a fost în perioada ce a urmat Revoluției, așa zisă de „tranziție”. Atunci m-am gândit la un „plan B ”. Am trecut la pregătire intensă la limba română, istorie și educație fizică pentru admiterea la Școala Militară de Poliție Câmpina.

Și aici m-am prezentat cu emoții și credeam că nu o sa fiu admis, deoarece circulau deja povești gen „dacă nu ai pile poți să pleci acasă” sau „dai suma de… și intri”.

Dar am fost admis fără pile și fără dolari, doar pe ceea ce am scris la examen.

După absolvire, am fost repartizat ca sergent major, agent de ordine la Poliția Câmpia Turzii și de aici am început munca. Am parcurs toate etapele, am trecut prin toate gradele, până la comisar șef, având funcția de șef Birou Investigații Criminale, înainte de a trece în rezervă.

Vă amintiți o întâmplare relevantă din viața dumneavoastră profesională?

Mă marcau infracțiunile în care copiii erau victime, dar îmi aduc aminte cu plăcere de reacțiile și mulțumirile cetățenilor când le rezolvai problemele în mod favorabil sau le recuperai paguba. Îmi aduc aminte că o bătrânică, victimă a unei infracțiuni de tâlhărie, după ce am identificat autorul și i-am restituit bunurile furate, ne-a adus la secție o tavă cu prăjituri făcute de ea.

Aveți o fiică?

Da, am o fiică, care îmi împlinește visul din copilărie, studentă la USAMV Cluj, Medicină Veterinară.

De ce ați intrat în politică?

Dintotdeauna am considerat că nu ajunge să stăm pe dinafara și să comentăm pe la colțuri nemulțumirile despre cei ce ne conduc,  să fim doar populație. Consider că trebuie să fim cetățeni și să participăm activ la tot ce se întâmplă în urbea noastră.

De ce ați ales USR?

Pentru că au fost singurii care au zis „fără penali în funcții publice”. Ca polițist mi se părea absolut inacceptabil ca un infractor, care mi-a trecut prin anchetă, să poate conduce un oraș sau o țară. Această campanie a reușit să strângă peste un milion de semnături, care au pus presiune pe vechile partide.

Și iată că anul viitor sunt primele alegeri din România în care persoanele condamnate penal au interdicție, prin lege, de a candida pentru orice funcție aleasă, de la primar până la președintele României. Acest fapt este mai puțin cunoscut cetățenilor, din păcate, dar campania ,,Fără penali” și-a atins obiectivul.

Ce v-a determinat să candidați la Primărie?

Faptul că am servit și protejat comunitatea, ca polițist, timp de aproape 30 de ani mă face să cred că pot să o fac din nou și din administrația publică locală, de la primărie.

Care e prima măsură pe care o veți lua ca primar?

Voi chema angajații Primăriei care se ocupă de proiectul Parcului Central, să vedem ce putem face să-l reparăm. Din păcate, decizia de a transforma parcul central s-a luat fără consultarea oamenilor.

Și ăsta e un motiv pentru care am intrat în politică: oamenii nu sunt întrebați niciodată ce-și doresc, de ce au nevoie. Faptul că ești ales primar nu te scutește să întrebi oamenii ce vor, dimpotrivă.

Datoria unui primar este să țină legătura cu cetățenii, mai ales pe proiecte care au impact asupra vieții lor sau asupra identității lor. Copilăria, viața noastră aici, se leagă de Parcul Central.

Astăzi, de fapt, se distruge o parte din ceea ce suntem și de asta doare. Ca polițist, am rezolvat cazurile cele mai grele pentru că am ascultat cu atenție oamenii. Așa voi face și ca primar.

Câte sunt planurile pentru Câmpia Turzii?

Astăzi, municipiul se confruntă cu provocări serioase, de la corupție la infrastructură învechită. Primul meu angajament față de cetățeni este ,,Fără Hoție în Primărie!” Corupția și nepotismul au transformat administrația într-un club exclusivist. Este timpul pentru o administrație transparentă și competentă.

Dezvoltarea economică este vitală. După falimentul Mechel, atragem investiții serioase și revitalizăm Parcul Industrial pentru locuri de muncă decente.

Câmpia Turzii trebuie să fie ușor de parcurs, cu infrastructură eficientă: asfaltarea străzilor, curățenia orașului și parcuri pentru toți locuitorii. Educația este esențială: investim în școli și programe moderne.

Pentru aceste obiective, colaborăm strâns cu cetățenii, așa cum am făcut-o ca polițist. Ascultăm, înțelegem și acționăm. Voi fi un primar care acționează, luptă pentru dreptate și ascultă fiecare voce.

Experiența mea de 30 de ani în slujba comunității garantează că voi fi un primar dedicat și eficient.

Unde vă vedeți peste 10 ani?

Tot aici, în comunitate, luptând pentru binele cetățenilor.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 49 de abonați.

salina turda

transilvania impact

ca aries turda

Ultimele articole: