Un autoturism a fost cuprins de flăcări pe strada Lianelor din Turda, provocând momente de panică în zonă. Echipajele de intervenție ale pompierilor au fost alertate de urgență pentru a lichida focul și a preveni extinderea acestuia.
Apelul la numărul unic de urgență 112 a anunțat izbucnirea incendiului în urmă cu puțin timp.
La această oră, circumstanțele exacte în care a izbucnit focul nu sunt cunoscute, urmând ca specialiștii din cadrul ISU să stabilească cauza probabilă a incendiului după finalizarea intervenției (dacă a fost vorba despre o defecțiune tehnică la scurtcircuit electric sau o altă cauză).
De asemenea, autoritățile efectuează verificări pentru a stabili dacă există persoane rănite sau care au necesitat îngrijiri medicale în urma evenimentului.
Știre în curs de actualizare.
UPDATE:
„Incendiul nu a fost unul de amploare, s-a manifestat doar la compartimentul motor. Echipajul SMURD aflat în apropiere l-a lichidat utilizând stingătoare. Nu au existat victime, iar incendiul a izbucnit cel mai probabil din cauza unei defecțiuni electrice.” ne-a precizat ISU Cluj.


Resturi de dronă în județul Buzău: specialiștii MApN și SRI fac verificări. Prefect: Cercetările se vor extinde pe o suprafață mai mare












