A nins destul de mult în județul Cluj și avem parte de o iarnă în adevăratul sens al cuvântului.
Ceea ce este inedit e faptul că zăpada de la Cluj se vede și din spațiu prin „ochii” sateliților din jurul Pământului.
ONG-ul românesc ROSPIN, specializat în dezvoltarea ecosistemului spațial din România, a prezentat recent imagini ale orașului Cluj-Napoca obținute în cadrul misiunii Sentinel-2, subliniind impactul zăpezilor și al temperaturilor extrem de scăzute din ultimele săptămâni.
„Știm cu toții cât de complicată a fost ultima perioadă datorită zăpezilor și temperaturilor extrem de scăzute. Prin această postare, ne dorim să evidențiem acest aspect prin vizualizarea unor imagini cu Cluj-Napoca văzut din spațiu, din cadrul misiunii Sentinel-2”, explică reprezentanții ONG-ului.
Imaginile surprind detalii ale orașului și ale mediului înconjurător, oferind o perspectivă rară asupra modului în care fenomenele meteorologice extreme afectează comunitățile urbane, scrie stiridecluj.ro
Inițiativa ROSPIN face parte dintr-un efort mai amplu de popularizare a tehnologiilor spațiale în România și de stimulare a interesului pentru educația STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică) în rândul tinerilor.


Accident aviatic în Florida: un avion privat cu 9 persoane la bord s-a prăbușit într-un cartier rezidențial












