Propunerea a venit din partea Asociației Medicilor de Familie Cluj și ar putea fi pusă în practică în parcarea supermarketurilor.
Pentru a reduce aglomerația și timpul de așteptare la centrele de recoltare a probelor pentru noul coronavirus, medicii de familie propun amplasarea unor centre gratuite de recoltare RT-PCR de tip drive-test în cartierele din Cluj Napoca.
Această procedură ar permite creșterea capacității de testare și ar ușura atât misiunea medicilor, cât și a pacientului, căruia i se recoltează probele fără să fie nevoit să coboare din mașină.
O altă propunere venită din partea medicilor de familie se referă la asigurarea unui depozit de pulsoximetre și butelii de oxigen, pentru măsurarea saturației în oxigen, tratamentul și monitorizarea pacienților cu COVID-19.
Un astfel de punct funcționează și la București, iar numeroși români care pleacă în concediu au apelat, contra-cost, la această metodă
„Este propusă o locație în solicitarea pe care au făcut-o către Direcția de Sănătate Publică. Acea locație trebuie să îndeplinească niște condiții, să poată fi amplasate niște echipamente. Vorbim doar de un centru de recoltare, probele vor fi duse la un laborator care are echipament PCR [n.r. pentru testarea COVID-19]. Dacă va întruni toate condițiile, sigur că le dăm tot sprijinul să se miște cât mai repede, pentru că este nevoie de creșterea capacității de testare în acest moment. Ar decongestiona un pic partea de recoltare și ar ajuta cu siguranță”, spune prefectul Mircea Aburdean citat de ebsradio.ro


Accident aviatic în Florida: un avion privat cu 9 persoane la bord s-a prăbușit într-un cartier rezidențial












