Potaissa Turda primește mâine (ora 17.30) vizita handbaliștilor de la CSU Suceava, în sala polivalentă Nova PG Arena. Turdenii vin după o calificare în Final Four-ul Cupei României, iar o victorie cu sucevenii le-ar asigura menținerea locului 2 în clasament, înaintea pauzei generate de acțiunea echipei naționale. Deocamdată, Minaur Baia Mare a trecut peste Turda, cu 1 punct, însă are 2 jocuri în plus (a învins în această etapă pe CSM Vaslui).
La gazde, Hanțaru are șanse mici de a evolua, pentru că este accidentat, iar tehnicianul Horațiu Gal a spus că se încearcă recuperarea sa după pauza competițională, pentru jocul dificil de la HC Buzău, din 22 martie.
Fiind un joc pe teren propriu, handbaliștii turdeni mizează pe o afluență mai mare a publicului, care să-i susțină și care să-i ajute să se impună, în cele din urmă. Biletele s-au pus deja în vânzare, la prețul de 15 lei. Se pot achiziționa online, de AICI, sau de la casieria sălii polivalente, mâine între orele 9.30-17.30. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de o reducere de 50% la prezentarea unui act doveditor, la casa de bilete Nova PG Arena. Meciul se va transmite în direct pe postul Pro Arena.
În acest moment, clasamentul în Liga Zimbrilor arată astfel: 1. Dinamo București – 52 puncte (18 jocuri), 2. Minaur Baia Mare – 44 puncte (19j), 3. Potaissa Turda – 43 puncte (17j), 4. HC Buzău – 42 puncte (19j). HC Buzău a câștigat în această seară la CSM Bacău, cu 28-30, după ce băcăuanii au condus la pauză cu 19-14!
Vezi ce a declarat tehnicianul Horațiu Gal și Teo Pințoiu, după calificarea în Final Four-ul Cupei României și înaintea meciului de mâine:


Accident aviatic în Florida: un avion privat cu 9 persoane la bord s-a prăbușit într-un cartier rezidențial












