Echipa de handbal masculin, Potaissa Turda, s-a impus astăzi, pe teren propriu, scor 32-30 (13-15), în fața celor de la HC Vaslui, într-o partidă care a contat pentru etapa XXIV a Ligii Naționale de handbal masculin.
Prima parte a partidei a aparținut gazdelor, care au reușit să se desprindă la trei goluri (6-3 min 13). Încetul cu încetul oaspeții au demonstrat că nu au venit la Turda să se predea și pe fondul jocului bun pe faza ofensivă, au reușit să treacă în avantaj. Vasluiul s-a distanțat la trei goluri (10-13 min 26), până la pauză Potaissa reușind doar să reducă din dezavantaj (13-15 la pauză).
Elevii antrenați de Horațiu Gal au ieșit mai hotărâți de la cabine, reușind să egaleze la doar cinci minute de la reluarea jocului (17-17 min 36). A urmat o nouă perioadă bună de joc a turdenilor care s-au distanțat la patru goluri (21-17 min 40). Avându-l în poarta pe Stănescu care a fost în mare formă, HC Vaslui a revenit încă o dată pe tabelă, reușind să egaleze cu zece minute înainte de final (25-25 min 49). În minutul 52, Horațiu Gal cere time-out și Potaissa reușește să marcheze de patru ori consecutiv (31-26 min 56). În ultimul minut de joc, în urma unui fault, Radu Lazăr a primit direct cartonașul roșu, pedeapsă care îi interzice dreptul de a evolua în partida următoare, contra celor de la CSM București. S-a terminat 32-30 și Potaissa așteaptă partida de miercuri, din deplasare, contra echipei de pe locul 2, CSM București.
Cu această victorie, Potaissa Turda a rămas pe locul al șaselea, dar a egalat la puncte, echipele de pe locurile 4 și 5, Steaua București, respectiv Poli Timișoara. HC Vaslui a rămas pe locul al zecelea al clasamentului.
La finalul partidei, președintele Flaviu Sâsâeac, ne-a declarat: „Felicit echipa din Vaslui, se vede că evoluează cu multă plăcere. După înfrângerea destul de drastică din tur, ne-am dorit revanșa. A fost un meci frumos, care a făcut cinste handbalului. Stănescu a reușit câteva parade senzaționale. Mai avem două partide până la play-off și trebuie să le tratăm cu maximă seriozitate.”
De partea cealaltă, portarul celor de la HC Vaslui, Tudor Stănescu, a declarat: „A fost un meci foarte frumos, ne-am dorit cele trei puncte, dar din păcate nu le-am obținut. Îmi pare rău că nu am reușit să câștigăm, pentru că meritam acest lucru. Acum ne gândim la play-out și la partidele pe care o să le avem acolo”.
Potaissa Turda: Rotaru (8 goluri), Lazăr (4), Savic (4), Adomnicăi (4), Suciu (3), Ștef (3), Marian (2), Cântec (2), Thalmaier (1), Pallag (1).
HC Vaslui: G.Bujor (7 goluri), M.Bujor (6), Barac (5), Polocoșer (3), Soare (3), Cotinghiu (1), Sandu (1), Hagiu (1), Stănescu (1), Hrimiuc (1), Molodovanu (1).
Arbitrii: Doru Manea și Radu Iliescu (ambii București)
Observator: Valter Dănescu (București)
AHC Potaissa Turda – HC Vaslui 32-30 (13-15)© FOTO: Mircea Rosca / www.ActionFoto.ro
Posted by AHC Potaissa Turda on 11 Martie 2016