Sănătatea SP Cluj s-a impus ieri, scor 4-1, în fața celor de la Gloria Bistrița, într-o partidă ce a contat pentru turul III al Cupei României.
Mari favoriți în confruntarea de pe „Clujana”, oaspeții au deschis rapid scorul, Llullaku marcând în urma unui penalty, după doar cinci minute de joc.
Primul semnal de alarmă l-a dat Cociș, care a reluat slab cu capul spre poarta lui Avram.
Golul egalizator a venit în minutul 19, când același Cociș a înscris după o gravă greșeală în defensiva bistrițenilor.
Chindriș a avut o intervenție excelentă în minutul 26, la o reluare spectaculoasă a lui Buzuiuc.
Sănătatea a preluat controlul partidei, iar Aidoo a marcat pentru 2-1, după o pasă superbă a lui Yuh.
„Virușii” au început perfect și partea a doua, Lazăr reușind să marcheze cu capul în urma unui corner executat de Creț.
Gloria a încercat să dea replica, însă Chindriș a avut două intervenții excelente, la ocazia lui Valentin Alexandru.
Sănătatea a „dat lovitura finală” în minutul 66, când Cociș a marcat din nou, ajungând la cinci goluri în trei partide pentru „viruși”.
La Sănătatea a debutat și un jucător columbian, Camillo Orozco.
„Virușii verzi” s-au calificat în play-off-ul Cupei României, ultimul pas înainte de grupe. Duelul din play-off se va juca pe 28 august, tot pe stadionul „Clujana”, contra unui adversar care poate fi din liga a doua sau din prima ligă.
SĂNĂTATEA SP CLUJ – GLORIA BISTRIȚA 4-1 Cociș (19, 66), Aidoo (38), Lazăr (51) / Llullaku (5p)
Sănătatea SP Cluj; Chindriș – Lazăr, Cimpoeșu, Pop (Gorgotă 57), D.Paul, Creț (Goga 80), Aidoo, Yuh (Orozco 57), Vescan, Cociș (Dioszegi 80), Baciu (Stretea 68)


Accident aviatic în Florida: un avion privat cu 9 persoane la bord s-a prăbușit într-un cartier rezidențial












