De multe surprize era să avem parte în etapa a VII-a din Liga 5 Academy, zona Câmpia Turzii, doar că acestea au fost evitate în ultimul moment de echipele care au fost implicate în meciurile respective.
La Bolduț, după ce la pauză am consemnat un rezultat de egalitate, 0-0, între echipa locală Steaua Roșie și formația de pe locul secund al clasamentului, Șoimii Câmpia Turzii, a urmat o parte secundă în care s-au marcat cinci goluri.
Cu trei goluri marcate, Șoimii Câmpia Turzii a reușit în final să se impună la limită cu scorul de 3-2.
O altă surpriză era să se producă la Mihai Viteazu, acolo unde „lidera” UST Cornești era condusă la pauză de Steaua Gligorești cu 2-0.
Repriză secundă a fost de bun augur pentru fotbaliștii din Cornești, care au marcat patru goluri, dar au mai și încasat un gol, iar meciul s-a încheiat cu scorul de 4-3 în favoarea celor de la UST.
Într-o partidă care s-a jucat la Luna între ocupantele locurilor 3 și 4 din clasament, respectiv Spicul 1958 și Șoimii Pădureni, aceasta s-a terminat la egalitate atât la pauză, când era 0-0, cât și la final, când s-a terminat cu scorul de 1-1.
O altă echipă care s-a impus clar în partida de astăzi a fost Progresul Boian, aceasta reușind să o învingă cu scorul de 5-2 pe Viitorul Transilvania Turda.
Meciul care s-a jucat la Turda, între formația locală Chimia și Viitorul Sopor, s-a terminat cu o surpriză după ce echipa oaspete a surclasat cu scorul de 6-0 formația „chimistă”.
În fine, lanterna AS Urca rămâne și după această etapă pe ultima poziție a clasamentului, astăzi suferind a șaptea înfrângere de la începutul campionatului, scor 2-5 cu Unirea Tritenii de Jos.
Săptămâna viitoare, în cadrul etapei a 8-a, vom avea „derby-ul” dintre echipele Șoimii Câmpia Turzii (loc 2) și UST Cornești (loc 1).
Rezultatele înregistrate în etapa de azi au fost următoarele:
Steaua Roșie Bolduț 🆚️ Șoimii Câmpia Turzii 2-3 (0-0)
Chimia Turda 🆚️ Viitorul Sopor 0-6 (0-1)
Spicul 1958 Luna 🆚️ Șoimii Pădureni 1-1 (0-0)
Progresul Boian 🆚️ Viitorul Transilvania Turda 5-2 (2-1)
UST Cornești 🆚️ Steaua Gligorești 4-3 (0-2)
AS Urca 🆚️ Unirea Tritenii de Jos 2-5 (0-3)
Runda cu numărul opt se va disputa duminică, 5 noiembrie, după următorul program:
Viitorul Sopor ➖️ Steaua Roșie Bolduț
Șoimii Pădureni ➖️ Chimia Turda
Unirea Tritenii de Jos ➖️ Spicul 1958 Luna
Șoimii Câmpia Turzii ➖️ UST Cornești
Steaua Gligorești ➖️ Progresul Boian
Viitorul Transilvania Turda ➖️ AS Urca
CLASAMENT