Sâmbătă, 16 noiembrie, începe returul sezonului 2024-2025 din Liga a IV-a ACADEMY, iar Victoria Viișoara va juca în prima etapă din retur la Cluj-Napoca, cu Sănătatea Servicii Publice 2 Cluj-Napoca.
Formația viișoreană se deplasează încrezătoare la această partidă, cu un obiectiv clar stabilit, obținerea unei noi victorii, rezultat care ar face ca aceasta să rămână aproape de echipele de pe podium. Distanța dintre ele ar putea chiar să se micșoreze, în funcție de rezultatele finale ale meciurilor ce se joacă la Mihai Viteazu și Turda.
Partida dintre cele două formații se va juca pe terenul de fotbal al Bazei Sportive Clujana, începând cu orele 12.00, iar aceasta va fi condusă la centru de Mircea Salomir, care va fi ajutat la cele două tușe de Csaba Antal și Cătălin Man. Observator de joc va fi președinta AJF Cluj, Teodora Albon.


Accident grav în Iași: un microbuz cu 20 de persoane s-a răsturnat. Sunt 9 victime, dintre care o tânără de 27 de ani a fost intubată












