Sâmbătă se vor desfășura toate cele cinci partide ale etapei cu numărul VII, din cadrul ligii a patra de fotbal.
Primele două partide se vor juca la ora 11:00, la Mihai Viteazu și Turda.
După cinci victorii la rând, Turda speră să o obțină și pe a șasea, pe stadionul „Municipal”, urmând să primească vizita celor de la Juniorul Cluj.
De la aceeași oră, Arieșul Mihai Viteazu trebuie să își revină după înfrângerea la scor, contra Turzii. Pe stadionul din Mihai Viteazu vine Unirea Iclod.
De la ora 12:00, Victoria Viișoara va juca pe teren propriu, contra celor de la Academia de Fotbal Florești. Băieții lui Gabriel Mocean nu mai au voie să facă pași greșiți, după ce au pierdut deja opt punct în duelul de la distanță cu „bizonii”.
De la aceeași oră, 12:00, echipa secundă a Sănătății SP Cluj va juca pe teren propriu, contra celor de la Olimpia Gherla.
În singurul meci care se va juca de la ora 17:00, Școala de Fotbal „Dan Matei” va primi vizita echipei cu un parcurs perfect până acum, Avântul Bizonii Recea Cristur.
| Etapa 7 | ||
| 26.10 | 11:00 | Arieșul Mihai Viteazu – Unirea Iclod |
| 26.10 | 11:00 | Sticla Arieșul Turda – Juniorul Cluj |
| 26.10 | 12:00 | Victoria Viișoara – Academia de Fotbal Florești |
| 26.10 | 12:00 | Sănătatea SP II Cluj – Olimpia Gherla |
| 26.10 | 17:00 | Școala de Fotbal „Dan Matei” – Avântul Bizonii Recea Cristur |
Clasament – Liga IV
| 1. | Avântul Bizonii Recea Cristur | 6 | 6 | 0 | 0 | 20-7 | +13 | 18p |
| 2. | Sticla Arieșul Turda | 6 | 5 | 0 | 1 | 25-8 | +17 | 15p |
| 3. | Arieșul Mihai Viteazu | 6 | 4 | 1 | 1 | 19-13 | +6 | 13p |
| 4. | Victoria Viișoara | 6 | 3 | 1 | 2 | 15-10 | +5 | 10p |
| 5. | Unirea Iclod | 6 | 3 | 0 | 3 | 18-17 | +1 | 9p |
| 6. | Școala de Fotbal „Dan Matei” | 6 | 3 | 0 | 3 | 15-14 | +1 | 9p |
| 7. | Juniorul Cluj | 6 | 2 | 0 | 4 | 16-20 | -4 | 6p |
| 8. | Olimpia Gherla | 6 | 1 | 0 | 5 | 16-17 | -1 | 3p |
| 9. | Sănătatea SP II Cluj | 6 | 1 | 0 | 5 | 5-19 | -14 | 3p |
| 10. | Academia de Fotbal Florești | 6 | 1 | 0 | 5 | 6-30 | -24 | 3p |


Accident aviatic în Florida: un avion privat cu 9 persoane la bord s-a prăbușit într-un cartier rezidențial












