UST Cornești – Amicii Turda este finala Cupei României, faza zonei Câmpia Turzii. Cei de la Cornești vor fi gazdele partidei care se va juca în 2025.
Amicii Turda s-au calificat extrem de ușor în faza următoare, după ce adversara din semifinale, ACS Iara nu s-a prezentat.
De partea cealaltă, UST Cornești a avut mult „de lucru”, reușind să se impună, scor 3-2, pe terenul celor de la FC Câmpia Turzii.
A fost o partidă peste nivelul ligii a cincea, ambele echipe participând la un joc extrem de frumos, deși meciul s-a disputat pe un teren extrem de greu.
Bana a deschis scorul repede pentru cei de la FC Câmpia Turzii (min 2), însă până la pauză Tot a marcat de două ori și a dus Corneștiul în avantaj.
Partea a doua a început la fel ca și prima, cu gol pentru Câmpia Turzii, Ivașcă reușind să marcheze. Teodor Crișan a reușit să stabilească scorul final, ducând astfel UST Cornești în finală.
Finala se va juca în 2025, pe stadionul din Mihai Viteazu, între UST Cornești și Amicii Turda.
AMICII TURDA – ACS IARA 3:0 (la masa verde)
FC CÂMPIA TURZII – UST CORNEȘTI 2:3 (Bana 2, Ivașcă 48 / Tot 18, 23, Crișan 52)
FC Câmpia Turzii: Rusu – Bana, Câmpian, Domșa, Gheorghe, Lază, Mureșan, Ozvadă, Pintilie, Saroși, Ursan. Au mai jucat: Ivașcă, Popa, Hirean, Iagăr, Peter.
UST Cornești: Turcu – Bruja, Balint, Crișan, Leș, R.Moldovan, Mornea, C.Moldovan, Popa, Szekely, Tot. Au mai jucat: Șoancă, Mureșan, Aranias, Vălean, Berki
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
























