Frumuseţea fotbalului a fost azi exemplificată de o confruntare din Campionatul teritorial de fotbal, zona Câmpia Turzii, într-o partidă derby, între Potaissa Turda şi Victoria Viişoara. Adică, echipele de pe locurile 1 şi 2 înaintea etapei de azi.
Cu doi ex-fotbalişti ai lui FC Arieşul, dar şi a ISCT-ului, pe banca tehnică, Cătălin Bozdog şi Aurel Timar, cele două formaţii au oferit un spectacol fotbalistic pe măsura interesului generat de această confruntare, în care se întâlneau două dintre echipele din fruntea clasamentului.

Jocul a început ca un adevărat şoc pentru gazde, care în minutul 30 deja s-au văzut conduse cu 0-3, prin reuşitele lui Sebeny, Guţu şi R.Rus, care au fructificat cu o eficienţă de 100% puţinele atacuri la poarta lui Micu. Cu acest handicap, gazdele au pornit într-o misiune aproape imposibilă pentru întoarcerea rezultatului, dar până la pauză au ratat câteva bune oportunităţi, iar de concretizat nu au concretizat decât un gol, cel al lui Kopandy, din penalty, în minutul 40.
Impulsionaţi de tehnicianul Cătălin Bozdog, care le-a spus jucătorilor săi că jocul este bun, iar golurile vor veni, turdenii s-au avântat în atac încă din debutul mitanului secund, iar R.Mureşan a reuşit să reducă din handicap: 2-3, în minutul 51!
Simţind că ceea ce la un moment dat părea imposibil a devenit posibil, turdenii pun presiune pe poarta lui Vânătoru, iar asta se concretizează şi pe tabela de marcaj. Mai întâi, a egalat Rareş Ciura ('72). Apoi, peste doar 3 minute, nou-intratul Cr.Rus a adus golul de 4-3. Pentru ca peste alte 4 minute, turdenii să-şi încheie fenomenala evoluţie consemnată între minutele 72-79, cu un gol al lui Silaghi.

Cu această victorie spectaculoasă, Potaissa Turda îşi măreşte avansul de puncte faţă de echipa de pe locul 2, acolo unde a urcat campioana ediţiei trecute, Plaiul Iacobeni, care a profitat de înfrângerea celor de la Viişoara.
Cătălin Bozdog a folosit echipa: Micu – Papalan ('89 Todea), Otvoş, Kopandy, Sechereş – Ciura, Pârjol, R.Mureşan, Jianu ('87 deceanu) – Lăcătuş ('72 Cr.Rus), Silaghi.
De partea cealaltă, Aurel Timar a mizat pe: Vânătoru – N.Ciungan, Ad.Sur, C.Roman, Moldovan ('82 Nagy), Bândulă ('55 I.Ciungan), Grif, Mocan, Guţu – R.Rus, Sebeny.
Rezultatele complete ale etapei de azi:
Potaissa Turda – Victoria Viişoara 5-3
Şoimii Pădureni – Steaua Gligoreşti 2-2
Viitorul Ceanu Mare – Unirea Triteni II 3-4
AS Urca – Plaiul Iacobeni 2-4
Şoimii Câmpia Turzii – Steaua Roşie Bolduţ 2-0
Progresul Boian – Spicul Luna 3-3
| # | Nume echipa | M | V | E | I | G | P | A |
| 1 | A.S. POTAISA 2011 TURDA | 9 | 8 | 1 | 0 | 61-11 | 25p | +10 |
| 2 | A.S. PLAIUL IACOBENI | 8 | 6 | 1 | 1 | 38-11 | 19p | +7 |
| 3 | A.S. VICTORIA VIIȘOARA 2009 | 8 | 6 | 0 | 2 | 23-13 | 18p | +6 |
| 4 | A.S. PROGRESUL BOIAN | 9 | 5 | 2 | 2 | 31-16 | 17p | +5 |
| 5 | A.S. SPICUL LUNA | 9 | 4 | 2 | 3 | 14-18 | 14p | -1 |
| 6 | A.S. UNIREA (2) TRITENII DE JOS | 7 | 4 | 1 | 2 | 21-24 | 13p | +1 |
| 7 | A.S. URCA | 9 | 4 | 0 | 5 | 18-21 | 12p | -3 |
| 8 | A.S. C.S. ȘOIMII CÂMPIA-TURZII | 9 | 4 | 0 | 5 | 22-27 | 12p | 0 |
| 9 | A.S. STEAUA GLIGOREȘTI | 9 | 2 | 1 | 6 | 24-27 | 7p | -2 |
| 10 | A.S. STEAUA ROȘIE BOLDUȚ | 9 | 1 | 2 | 6 | 16-27 | 5p | -10 |
| 11 | A.S. ȘOIMII PĂDURENI | 9 | 1 | 1 | 7 | 17-31 | 4p | -8 |
| 12 | A.S. VIITORUL CEANU MARE | 9 | 0 | 1 | 8 | 11-70 | 1p | -11 |


Accident aviatic în Florida: un avion privat cu 9 persoane la bord s-a prăbușit într-un cartier rezidențial












