- „Nu Avocatul Poporului este singurul care poate să sesizeze Curtea cu o ordonanță neconstituțională. Orice cetățean care este afectat printr-o ordonanță poate să se adreseze justiției pentru apărarea drepturilor și intereselor sale legitime și este chiar o procedură specială pentru a ajunge cu o astfel de sesizare la Curtea Constituțională. Mai întâi se adresează la instanța de contencios, cere anularea ordonanței de către instanța de contencios administrativ și, în cadrul acelei proceduri, poate să sesizeze și Curtea Constituțională. S-a practicat de câteva ori în România această modalitate și uneori chiar a reușit” – Augustin Zegrean
- „În ce privește impozitarea aceasta a contractelor part-time, este un Articol 56 în Constituție care spune că legislația trebuie să asigure o așezare justă a sarcinilor fiscale, deci unde se vorbește despre obligațiile fiscale ale cetățenilor este un alineat care spune despre așezarea justă a sarcinilor fiscale, or nu cred că un om care lucrează două ore, să zicem, poate fi obligat să plătească taxe și impozite egale cu un om care lucrează opt ore. Sigur, taxele și impozitele se calculează la venitul obținut, în niciun caz la durata muncii”, a mai arătat Zegrean.
- „E imposibil să spui că, dacă lucrezi la un angajator două ore și la altul alte două, fiecare dintre ei trebuie să plătească integral ca și cum ai lucra opt ore, nu se poate. Este greșită și sigur nu se va aplica în felul acesta, nu cred că va rămâne așa pentru că, totuși, justiția funcționează în România. Eu cred că nici nu va trebui să ajungă la justiție, cred că își vor da seama că nu e posibil să facă așa ceva” – Augustin Zegrean
- „Noi nu avem obligația de a munci, noi avem doar dreptul”
- „Dacă tot vorbim de muncă, noi avem în Constituție un articol la drepturile fundamentale, acolo este amplasat Articolul 41 (…). Noi nu avem obligația de a munci, noi avem doar dreptul (…). Avem dreptul la muncă și acest articol spune, nimeni nu poate fi împiedicat să își aleagă munca pe care el o dorește, deci dacă omul dorește să muncească la doi patroni sau la patru, sau la 10, este problema lui.
- Statul nu are obligația să îți asigure un loc de muncă, nu a îndrăznit statul român să își asume prin Constituție o astfel de obligație (…), dar nici libertatea muncii nu poate fi îngrădită” – Augustin Zegrean
- Ilinca DANDOCZI
Augustin Zegrean, fostul președinte al Curții Constituționale, consideră că orice persoană afectată de supraimpozitarea contractelor part-time se poate adresa instanţei de judecată.
Astfel, Augustin Zegrean a precizat luni, la B1 TV, că această ordonanță care prevede supraimpozitarea contractelor part-time este o încălcare a libertăţii muncii, nefiind normal ca un om care lucrează două ore să plătească aceleași taxe pe care le plătește cel care lucrează opt ore. Prin urmare, fostul președinte al Curții Constituționale a explicat că orice cetățean afectat de o ordonanță se poate adresa justiției.
„Nu Avocatul Poporului este singurul care poate să sesizeze Curtea cu o ordonanță neconstituțională. Orice cetățean care este afectat printr-o ordonanță poate să se adreseze justiției pentru apărarea drepturilor și intereselor sale legitime și este chiar o procedură specială pentru a ajunge cu o astfel de sesizare la Curtea Constituțională. Mai întâi se adresează la instanța de contencios, cere anularea ordonanței de către instanța de contencios administrativ și, în cadrul acelei proceduri, poate să sesizeze și Curtea Constituțională. S-a practicat de câteva ori în România această modalitate și uneori chiar a reușit” – Augustin Zegrean
Augustin Zegrean a precizat că există în Constituţie un articol care se referă la obligaţiile fiscale.
„În ce privește impozitarea aceasta a contractelor part-time, este un Articol 56 în Constituție care spune că legislația trebuie să asigure o așezare justă a sarcinilor fiscale, deci unde se vorbește despre obligațiile fiscale ale cetățenilor este un alineat care spune despre așezarea justă a sarcinilor fiscale, or nu cred că un om care lucrează două ore, să zicem, poate fi obligat să plătească taxe și impozite egale cu un om care lucrează opt ore. Sigur, taxele și impozitele se calculează la venitul obținut, în niciun caz la durata muncii”, a mai arătat Zegrean.
„E imposibil să spui că, dacă lucrezi la un angajator două ore și la altul alte două, fiecare dintre ei trebuie să plătească integral ca și cum ai lucra opt ore, nu se poate. Este greșită și sigur nu se va aplica în felul acesta, nu cred că va rămâne așa pentru că, totuși, justiția funcționează în România. Eu cred că nici nu va trebui să ajungă la justiție, cred că își vor da seama că nu e posibil să facă așa ceva” – Augustin Zegrean
„Noi nu avem obligația de a munci, noi avem doar dreptul”
Fostul președinte a menționat că potrivit Constituției, cetățenii au dreptul la muncă și nu obligația de a munci și consideră că această ordonanță „este o încălcare a libertății muncii, a articolului care reglementează libertatea muncii”


Accident aviatic în Florida: un avion privat cu 9 persoane la bord s-a prăbușit într-un cartier rezidențial











