Weekend-ul trecut formația U9 (2015) de la AFCS Progresul Călărași Gară a participat la turneul de fotbal „Cupa Mureșul” de la Luduș. Echipa antrenată de Cornel Morea a fost într-o grupă cu echipe din Tg.Mureș, Chinteni și Luduș.
În urmă cu doar o săptămână, clubul din Călărași Gară a fost prezent cu o echipă la aceeași competiție, dar la categoria de vârstă 2015.
”A fost un turneu frumos, plin de copii frumoși care au jucat fotbal cu zâmbetul pe buze și care au dat tot ce au avut mai bun. Ne bucuram ca am reușit sa participam și noi și știm ca prin multa munca și determinare pe viitor o sa avem rezultate mai bune.
Pentru grupa U-9 a fost primul turneu la care au participat, ei pana acuma evoluând doar în câteva amicale. Totuși, micuții au dat dovada de entuziasm, luptă și în câteva meciuri chiar au reușit să se ridice la nivelul echipelor adverse, echipe cu tradiție, care au în spate mai multă experiență.
Îi felicitam cu drag și le dorim o vacanță plăcută. Cu grupa 2015 ne revedem la finalul lunii iulie, când o să reluăm antrenamentele și pregătirea pentru sezonul competițional 2023-2024″, au scris oficialii clubului pe pagina de socializare a AFCS Progresul Călărași Gară.