Duminică, 3 iunie 2022, comuna Rodna din județul Bistrița, a fost gazda celei de-a XIII a ediție a Festivalului Național de Fanfare, eveniment la care a participat și Fanfara „Promendata” din municipiul Câmpia Turzii.
Pe lângă „Promenada”, au fost prezente și Fanfara „Stibina” din Tăuți Măgheruș, dirijată de Mihaly Szekely și Fanfara „Rodna” din localitate, scrie Ziarul21.
Manifestarea a început cu o paradă muzicală pe aleea principală din Rodna, după care fiecare fanfară a urcat pe scenă și și-a cântat repertoriul pregătit cu piesele care au cuprins mai multe genuri de muzică precum vals, polkă, muzică ușoară, muzică populară și muzică din repertoriul internațional.
„Festivalul de la Rodna a fost o reușită prin faptul că am reușit să prezentăm publicului din Rodna un repertoriu foarte modern, un repertoriu plăcut. Un alt aspect foarte important pentru noi a fost debutul unor noi instrumentiști ai fanfarei, care au văzut ce înseamnă să cânti pe o scenă adevărată.”, a declarat Sorin Sălăjean, dirijor Fanfara Promenada Câmpia Turzii, potrivit sursei citate.
„În primul rând ne bucurăm de invitație, ne bucurăm că ne-am întâlnit cu prieteni vechi de la Câmpia Turzii, cu prietenii de la Rodna cu care cred că avem o prietenie destul de îndelungată. Ne-am bucurat de vreme, un public minunat.”, a spus Mihaly Szekely, dirijor Fanfara „Stibina” din Tăuți Măgheruș.
„Un festival de fanfare la care am muncit mult la organizare, iar roadele s-au văzut prin prin participare de excepție a acestora. Publicul a fost minunat și a apreciat calitatea muzicală a fanfarelor participante. În încheiere mulțumesc fanfarelor pentru că au făcut posibil o așa manifestare culturală pentru locuitorii din comuna Rodna.”, transmite Nicușor Lăcătuș, membru al Fanfarei „Promenada”.