În cadrul ședinței de consiliu local de miercuri de la Turda s-a stabilit și destinația banilor, în urma excedentului bugetar obținut pentru finanţarea cheltuielilor secţiunii de dezvoltare.
Suma de 1.066.046 lei, vor fi utilizați conform proiectului de hotărâre pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare, adică pentru finanțarea cheltuielilor de capital aferente proiectului “Reabilitarea şi modernizare infrastructură rutieră şi utilități din corpul drumurilor din cartierul Băile Sărate”.
Nu mai puțin de 20 de drumuri vor fi asfaltate pe bani europeni, proiect finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2015-2020, axa prioritară 7 „sprijinirea unei creșteri favorabile, ocupării forței de muncă, prin dezvoltarea potențialului endogen ca parte a unei strategii teritoriale pentru anumite zone care să includă reconversia regiunilor industriale aflate în declin, precum și sporirea accesibilității și dezvoltarea resurselor naturale și culturale specifice.
Acesta este în valoare de 22.550.603,74 lei, din care 19.168.013, 18 reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR, 2.931.578,48 lei reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul de stat, iar 451.012,08 lei, reprezentând valoarea cofinanțării municipiului Turda.


Accident aviatic în Florida: un avion privat cu 9 persoane la bord s-a prăbușit într-un cartier rezidențial












