Sâmbătă, 19 august 2023, va avea loc o serbare câmpenească în localitatea Vâlcele. Evenimentul, organizat de Primăria comunei Feleacu în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Cluj, va debuta dimineața cu un campionat de fotbal, urmat de jocuri și activități pentru copii.
De la ora 17:00, lângă fostul C.A.P. Vâlcele, toți iubitorii de folclor sunt așteptați la un spectacol susținut de interpreți consacrați, acompaniați de un grup instrumental din cadrul Orchestrei „Cununa Transilvană” a CJCPCT Cluj, alături de ansambluri folclorice.
Printre aceștia: Aurel Tămaș și „Băndașii de la Cluj”, Oana Bozga-Pintea, Mariana Morcan, Marcela Silaghi, Denisa Perde-Rus, Claudiu Ferko și Camelia Darvaș.
Pe scenă vor prezenta jocuri tradiționale Ansamblurile „Din Dealul Feleacului” și „Cununa Apusenilor” al Casei de Cultură „Dumitru Sopon” din Gilău.
Cei prezenți se vor bucura și de momente de muzică ușoară, anunță organizatorii pe rețelele de socializare.
Nu uitați că duminica aceasta are loc și evenimentul „Joc la șură” în localitatea Urca, comuna Viișoara ( Detalii AICI!). iar weekendul viitor are loc Ziua Comunei Călărași (Detalii AICI!).