Tânărul din Câmpia Turzii, Vlad Mornea, denumit ”Escrocul Clujului”, a primit sentința în prima instanță, în procesul în care era judecat pentru înșelăciune, într-un dosar în care apar 18 părți vătămate.
”În baza art. 396 alin. 1 și 2 C.proc.pen., condamnă inculpatul MVV, la pedeapsa de 4 ani închisoare, cu executare în regim privativ de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de înșelăciune în formă continuată (21 acte materiale) prev. de art. 244 alin. (1) ?i (2) C.pen.¬ cu aplic. art. 35 alin. (1) C.pen. În baza art. 67 alin. 1 C.pen. interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsa complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și exercitarea dreptului de a ocupa calitatea de administrator în cadrul societății SC HS SRL și SC GR SRL, prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și g C.pen., pe o durată de 2 ani, care se execută în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. c) C.pen. În baza art. 65 alin. 1 C.pen. interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsa accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și exercitarea dreptului de a ocupa calitatea de administrator în cadrul societă?ii SC HS SRL ?i SC GR SRL, prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și g C.pen, care se execută în condiţiile art. 65 alin. 3 C.pen.”, este decizia Judecătoriei Cluj-Napoca, luată azi. Vlad Mornea mai poate face apel la această decizie.
De asemenea, Vlad Mornea are de plătit aproape 1 milion de lei, sub formă de daune, pentru ”țepele” pe care le-a tras persoanelor vătămate.
”La data de 1 august a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, specializați în combaterea criminalității informatice, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, au pus în aplicare trei mandate de percheziție, în municipiul Cluj-Napoca și în localitatea Luncani, din județul Cluj, atât la imobilele unor persoane, precum și la sediul unei societăți comerciale, unde și-ar fi desfășurat activitatea un bărbat, de 35 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, bănuit de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Cercetările demarate de polițiști au condus la stabilirea faptului că, în perioada 1 iulie – 4 iulie a.c., un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din același municipiu, i-ar fi remis, prin transferuri bancare, 150.000 de lei celui în cauză, în scopul demarării unei activități de natură economică, respectiv achiziționării unor telefoane mobile.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate numeroase înscrisuri, carduri, telefoane mobile și laptopuri.
De asemenea, bărbatul bănuit de săvârșirea infracțiunii a fost depistat și condus la sediul unității de poliție, fiind dispusă reținerea, pentru 24 de ore, a acestuia, urmând a fi prezentat ulterior magistraților, în vederea dispunerii unei alte măsuri preventive.
Acțiunea desfășurată a beneficiat de suportul de specialitate al Serviciului pentru Acțiuni Speciale și al Serviciului Criminalistic.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea documentării întregii activități infracționale a bărbatului, precum și identificării tuturor persoanelor prejudiciate.”, a transmis IPJ Cluj, în august 2022.