Noile proiecte de legi ale Educației, care se află în această perioadă în dezbaterea Parlamentului, urmând ca votul în plen să fie dat pe 3 mai, vor permite exmatricularea elevilor problemă.
Reîntoarcerea acestora în clase s-ar putea face doar după ce o comisie decide că elevul şi-a îndreptat comportamentul.
Măsura a fost adoptată de comisia de învățământ. Modificarea nu va duce la alungarea elevilor din sistem. Aceștia ar putea fi înscriși la o altă școală după consiliere psihologică.
Motivând că în ultimii doi ani violențele la adresa profesorilor au crescut îngrijorător, deputații din comisia de învățământ au introdus iar în legea educației posibilitatea ca elevii problemă să fie exmatriculați.
Forma propusă de parlamentari și susținută de ministru: „Exmatricularea beneficiarilor primari pe perioada învățământului obligatoriu poate fi realizată numai în situații grave, în urma încălcării normelor de disciplină în spațiul școlar, în vederea protejării dreptului la educație al celorlalți beneficiari primari. Exmatricularea poate fi dispusă numai după parcurgerea unei proceduri disciplinare care garantează dreptul la apărare și contestație.”
Ministrul Educației, Ligia Deca, prezentă la comisia de învățământ în cadrul dezbaterilor, a declarat că ministerul susține acum acest amendament având în vedere situaţiile din ultimele luni de violenţă în şcoală.
Sancțiunea prin suspendarea elevului se poate face pentru o durată de maximum 5 zile lucrătoare. Un elev nu poate fi suspendat pe durata unui an școlar pentru mai mult de 15 zile lucrătoare, potrivit modificărilor propuse.