Despre Congresul femeilor românce de pretutindeni

Nu de mult România a găzduit Congresul Mondial al femeilor române de pretutindeni, şi am fost invitată şi eu pe la începutul acestui an de către prof. Smaranda Cazan-Livescu din Atlanta. O întâlnire organizată de Uniunea Internaţională a Femeilor Române (UNIFERO) în colaborare cu mai multe ministere. În acest an întâlnirea a avut drept temă „Femeia română în secolul XX- tradiţie, continuitate, viziune”.

Desfăşurată pe trei secţiuni (Româncele în ţară şi în afara ei, Probleme sociale şi Implicarea Statului în rezolvarea problemelor femeilor), întâlnirea nu s-a dorit deloc una pur feministă, ci una care să promoveze egalitatea de şanse şi să adune femeile românce de pretutindeni.

Fireşte că s-a vorbit despre femeie în istoria României; despre româncele din afara hotarelor- păstrătoare a limbii, culturii, tradiţiei; despre românce în structurile europene. Am avut prilejul să fac cunoscute date despre două din femeile turdene, Emilia Raţiu şi prima femeie primar din România (care a fost din judeţul Turda).

În cadrul secţiunii dedicate Problemelor sociale, s-a vorbit despre statutul femeii de azi (tinere, adulte, pensionare), despre nivelul de trai şi de cultură, despre statut social şi raporturi de muncă, despre femeia în familiile monoparentale. Bineînţeles că s-a venit şi cu soluţii acolo unde a fost cazul. Femei de afaceri din România şi din lume au împărtăşit din experienţa lor. S-a vorbit despre accesarea fondurilor structurate şi despre femei în structurile locale. Dealtfel, în cadrul discuţiilor din această secţiune, primăriţele au fost majoritatea celor care au luat cuvântul. De asemenea, s-a vorbit despre ONG-urile naţionale şi internaţionale de femei.

Despre implicarea Statului în rezolvarea problemelor femeilor au vorbit reprezentanţi ai Ministerelor Muncii, femeii şi Egalităţii de Şanse, a Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, pentru IMM, Comerţ, Turism şi profesii Liberale, a Agriculturii şi dezvoltării Rurale, a Sănătăţii Publice, a Culturii şi Cultelor, a Afacerilor Externe, inclusiv a reprezentanţilor Ambasadelor, Consulatelor, a ONG-urilor de profil şi mass-media. Televiziunea naţională a avut o emisiune dedicată acestui eveniment.

Dincolo de mese rotunde şi discuţii, au avut loc schimburi de experienţă, vernisaje de expoziţii de pictură, fotografie şi icoane, prezentări de carte, reviste şi chiar manuale şcolare, lansări de cărţi scrise de către sau despre femei, un spectacol din care nu a lipsit Mihai Treistariu, un inedit concurs de artă culinară între participante, excursii la mănăstirile din Moldova. Şi nu vă închipuiţi că a fost doar o întâlnire între femei. Dimpotrivă! În săli au putut fi văzuţi destui bărbaţi.

Nu intenţionez să vă spun cum au fost primite lucrările mele despre femeile turdene, nici cartea de „Reţete culinare turdene: româneşti, ungureşti, nemţeşti şi evreieşti”, pentru că ar suna a laudă. Dar am să vă spun că, cel puţin participanţii la această întâlnire, dacă nu mai mulţi (şi mă gândesc la telespectatori şi ascultătorii radio) au aflat lucruri inedite despre Turda şi turdence. S-auzim de bine!