Timp de trei nopți la rând, pe străzile dintr-o comună din județul Cluj a fost văzut un urs căutând hrana prin curțile localnicilor.
Astfel, locuitorii comunei Recea Cristur sunt în alertă după ce au fost avertizați de reprezentanții Primăriei că în ultimele 3 nopți ursul a fost văzut pe străzile localității Ciubăncuța, unde a produs pagube, a scris dejeanul.ro.
Autoritățile au recomandat oamenilor să fie atenți și să sune la 112 atunci când îl văd.
”Unuia i-a mâncat o capră din curte, iar la altul i-a distrus un stup de albine. Un alt vecin a avut noroc că l-au speriat câinii”, a transmis un localnic.
Sursa foto: dejeanul.ro