De la finele săptămânii trecute a fost amplasată în Cheile Turzii o bibliotecă mobilă pentru iubitorii de lectură dar și de drumeție.
Biblioteca Mobilă a proiectului NoMAD Library, intitulată Igloo Cunoașterii, Descoperirii de Sine și Echilibrului este amplasată în Cheile Turzii din data de 25 iunie și va rămâne până la finalul lunii octombrie.
Obiectivele din Cheile Turzii sunt numeroase, iar tinerii implicați în amplasarea Igloo-ul Cunoașterii, Descoperirii de Sine și Echilibrului de lângă baza Salvamont Cluj vor beneficia de drumeție în arealul Cheilor Turzii, vizită ghidată la Salina Turda și la stufărișul de la Sic.
Inițiativa constă în amenajarea a zece biblioteci de tip ,,Igloo”, care se diferențiază între ele prin tematică și culoare. Igloo cu tematica Cunoașterii, Descoperirii de Sine și Echilibrului va găzdui cărți de Psihologie și Filozofie, o parte dintre acestea fiind donate de către Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca. Amenajarea este făcută de către elevi ai Colegiului Economic din Arad și de adolescenți din centre de plasament.
Acest Igloo va rămâne amplasat în arealul Cheilor Turzii, lângă baza Salvamont-Salvaspeo, până în data de 31 octombrie a.c., și își propune să creeze oportunități publicului larg, iubitor de natură și tinerilor, oferindu-le motivația de a citi și de a-și petrece timpul liber în natură, activitate care îi va ajuta să se dezvolte cognitiv și emoțional.