Ediţia a III-a a Cupei Unirii la box a atras un mare număr de iubitori ai pugilismului în Sala Sporturilor din Câmpia Turzii. La finele celor 15 confruntări disputate, unele dintre ele destul de spectaculoase, CSM Cluj a câştigat cele mai multe medalii, adjudecându-şi astfel trofeul pus în joc.
CSM Câmpia Turzii s-a clasat pe locul 2, în ceea ce priveşte numărul de victorii obţinute.
Au participat cluburile: CSM Câmpia Turzii, Univers Cluj Napoca, CSM Cluj Napoca, Unirea Alba Iulia, CSM Bistriţa, Ring Box T'ârgu Mureş şi Olimpia Cluj Napoca.
"Am avut ocazia şi onoarea de a deschide sezonul competiţional al Asociaţiei Judeţene de Box Cluj. Această cupă, Cupa Unirii, a ajuns în acest an la ediţia a III-a. Ne bucurăm că au venit foarte mulţi iubitori ai sportului, în Sala Sporturilor din Câmpia Turzii, semn că există interes pentru acest sport în municipiul nostru. De asemenea, mă bucur pentru faptul că am reuşit să participăm şi să asistăm la câteva meciuri extrem de interesante, cu o singură remarcă puţin negativă, vis-a-vis de unele cluburi din judeţul nostru, care iniţial şi-au desemnat sportivi care să participe la Cupa Unirii de la Câmpia Turzii, inclusiv ieri seară (n.r. vineri, 27 ianuarie), când s-a efectuat cântarul oficial şi s-au realizat împerecherile, pentru ca astăzi să nu se mai prezinte cu sportivii la competiţie. Cred că Asociaţia Judeţeană de Box va trebui să ia măsuri şi să evite astfel de evenimente nefericite, pe viitor. În rest, a fost o gală reuşită. Mulţumesc tuturor acelora care, timp de o săptămână, au fost alături de noi", a declarat Viorel Crişan, preşedintele CSM Câmpia Turzii.
Vezi mai jos rezultatele complete ale competiţiei:



Exit-poll în Bulgaria: candidata pro-rusă Iliana Iotova conduce în alegerile prezidențiale, cu 57,4% din voturi












