În cadrul ședinței ordinare din această săptămână forul deliberativ va decide asupra propunerii de repartizare, în folosință gratuită, a unui spaţiu aflat în proprietatea municipiului Câmpia Turzii, către Societatea Naţională de Cruce Roşie din România Filiala Cluj.
Acesta va fi situat în Câmpia Turzii, str. Vasile Goldiş, nr. 6, în suprafață de peste 20 mp.
Potrivit proiectului de hotărâre, spațiul va fi acordat în folosință gratuită pe o perioadă de 5 ani cu posibilitate de prelungire, a spaţiului menţionat la articolul 1, către Societatea Naţională de Cruce Roşie din România Filiala Cluj, în vederea înfiinţării unui punct de lucru.
Aici vor fi desfășurate activități ce țin de pregătirea populației în acordarea primului ajutor, intervenţia în situaţii de urgenţă; vor fi oferite servicii de asistenţă socială, primare şi medico-sanitare, ajutorare în situaţii de urgenţă a persoanelor afectate; se va încerca și atragerea şi implicarea tinerilor şi a tuturor persoanelor care doresc să efectueze activităţi de voluntariat.