Tribunalul Cluj a dat sentința în cazul a 11 persoane cercetate pentru trafic de droguri și acuzații similare, alte 5 persoane care inițial au făcut parte din acest lot, fiind cercetate în continuare într-un dosar disjuns din acesta.
Iată condamările primite de cei 11 acuzați în acest dosar:
- Mureșan Paul Cristian – 4 ani, 1 lună și 20 de zile de închisoare (în stare de recidivă)
- Bondor Ionel Daniel – 2 ani de închisoare cu suspendare (termen de supraveghere de 4 ani), plus 90 de zile de muncă în folosul comunității
- Petric Nicolae Gheorghe – 2 ani de închisoare cu suspendare (termen de supraveghere de 4 ani), plus 90 de zile de muncă în folosul comunității
- Suciu Alexandru Laurențiu – 3 ani, 6 luni și 20 de zile de închisoare
- Chiorean Marius Cătălin – 3 ani și 10 luni de închisoare
- Șușman Adrian Ciprian – 2 ani și 8 luni cu suspendare (termen de supraveghere de 4 ani), plus 90 de zile de muncă în folosul comunității
- Chiorean Radu Alexandru – 1 an și 9 luni de închisoare cu suspendare (termen de supraveghere de 3 ani), plus 90 de zile de muncă în folosul comunității
- Chiorean George – 2 ani de închisoare cu suspendare (termen de supraveghere de 4 ani), plus 90 de zile de muncă în folosul comunității
- Codrea Ștefan Călin – 2 ani de închisoare cu suspendare (termen de supraveghere de 4 ani), plus 90 de zile de muncă în folosul comunității
- Vitan Sergiu – 3 ani și 2 luni de închisoare (în stare de recidivă)
- Sîrb Sergiu Ionuț – 1 an, 1 lună și 10 zile de închisoare (în stare de recidivă)
Chiorean Mircea Adrian, Bogătean Vasile Ionuț, Bogătean Alexandru Răzvan, Jucan Marcel Cozmin și Murășan Dan Andrei au fost scoși din acest dosar, fiind judecați într-un alt dosar, care a fost disjuns din acesta. În acel dosar încă nu s-a dat nicio pronunțare, următorul termen fiind în 27 mai 2025.
În ultimii ani, oamenii legii au făcut mai multe descinderi în zona Turda-Câmpia Turzii, încercând să împiedice amploarea pe care a luat-o traficul de droguri în zonă, semnalele fiind că aceste acțiuni vor continua, chiar zilele trecute înregistrându-se o nouă acțiune de acest gen.


Ce a spus noul șef de la Apărare despre atacurile cu drone. Radu Oprea: „Am avut miniștri înainte care trebuiau să se ocupe”











